Opinia Timisoarei

Ciocnire violenta intre doua masini la iesirea din Timisoara spre Sag! Un bebelus a murit, iar mama e ranita! FOTO

UPDATE: Deznodamant tragic al accidentului petrecut dupa-amiaza la iesirea din Timisoara spre Sag. Copilul, un bebelus de numai sase luni, aflat in masina impreuna cu mama lui a murit la spital. In ciuda eforturilor medicilor, micutul nu a rezistat. Mama lui, care se afla la volan este si ea internata in spital cu rani grave, dupa ce masina cu care se indrepta spre Timisoara a fost lovita violent de un alt autoturism care a patruns in mod inexplicabil pe contrasens.

_______________

TIMISOARA. Accident grav pe soseaua ce leaga Timisoara de vama Moravita! La iesirea din oras, pe Calea Sagului, un Volkswagen Golf a ajuns pe contrasens unde a izbit violent un Seat in care se aflau o femeie si copilul ei. Mama a ramas incarcerata in autoturismul distrus.

Totul s-a petrecut in jurul orei 14.00, in dreptul CET Sud. Soferul aflat la volanului masinii Volkswagen Golf se indrepta spre comuna Sag, iar femeia, in varsta de aproximativ 30 de ani, venea cu Seat-ul catre Timisoara. La un moment dat, nu se stie din ce motiv, conducatorul Golfului a intrat pe contrasens.  Soferita s-a speriat, a facut manevre bruste ca sa evite impactul cu autoturismul care se indrepta amenintator spre ea, insa nu a reusit. Ciocnirea a fost foarte violenta, astfel ca masinile s-au facut praf.

Tanara din Seat a ramas blocata intre fiare, cu picioarele prinse sub bord si a fost nevoie de interventia unui echipaj de descarcerare pentru a o recupera. Copilul, aflat in scaunul sau special, pe bancheta din spate, a fost ranit. O ambulanta l-a transportat de urgenta la spital pentru ingrijiri.

Pompierii au reusit sa o scoata pe mama micutului dintre fiare, iar femeia a ajuns si ea la spital cu fractura deschisa la unul dintre picioare.

Ranit a fost si soferul Golfului.

Din pricina accidentului, circulatia pe Calea Sagului, la iesirea din Timisoara, s-a desfasurat zeci de minute cu dificultate. Politistii au deschis o ancheta pentru a stabili ce s-a intamplat.

Exit mobile version