Opinia Timisoarei

Cine o arbitreaza pe ACS Poli in meciul de la Galati! Vezi brigada anuntata de Comisia Centrala a Arbitrilor!

Timisorenii au acuzat saptamana trecuta, dupa meciul de pe teren propriu cu Petrolul(0-3) ca penalty-ul din care s-a deschis scorul ar fi fost gresit acordat si si-au exprimat speranta ca nu vor mai avea parte de erori de arbitraj in meciurile care mai sunt de disputat, primul dintre acestea fiind joi, la Galati.
„Sper sa nu mai fie astfel de greseli de arbitraj, ca ne-am cam saturat de cate greseli au fost contra noastra”, a spus atunci Szekely.
Comisia Centrala a Arbitrilor a anuntat brigada care va conduce meciul dintre Otelul si ACS Poli. La centru se va  afla Ovidiu Hategan din Arad, iar arbitri asistenti vor fi Sebastian Gheorghe (Suceava) si Mitruti Daniel (Craiova). Arbitri aditionali vor fi Florin Miron (Bucuresti) si Dragos Teodor (Constanta), rezerva de arbitru, Vasile Popescu(Buzau), iar observator, Constantin Stefan (Bucuresti)
Exit mobile version