Cererea SUA de a desfășura avioane în România, la Kogălniceanu, aprobată de președintele Nicușor Dan și CSAT

România aprobă o solicitare a SUA de a disloca temporar avioane la baza aeriană de la Marea Neagră. Această mișcare are aă scop sprijinirea operațiunilor militare americane în Orientul Mijlociu.

Decizia luată miercuri dimineață în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost anunțată de președintele Nicușor Dan.

Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

Şeful statului a explicat că este vorba despre echipament defensiv.

Subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. În măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România şi Statele Unite şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac”, a precizat Nicuşor Dan.

Potrivit acestuia, ”pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România, este nevoie de votul Parlamentului”.

Deci, în urma şedinţei CSAT am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament după-amiază”, a arătat el.

Preşedintele a mai afirmat că ”e vorba de nişte echipamente care sporesc securitatea României”.

Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură”, a spus şeful statului.

Washingtonul intenționează să trimită mai multe aeronave la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde vor avea loc ample operațiuni logistice și de realimentare.

În plus, SUA intenționează să disloce până la 500 de soldați în România.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. dar ce-avem noi aici? E plin de caprioare, bine ca mi-am luat “alici”

    Ce ti-e si cu parteneriatele strategice…
    Dar “scutul” nuclear francez mai vine?

    Geo politica: e un fel de politica unde nu mai e “fiecare la scara lui”. Sun curios cum se pozitioneaza useristii. Oare si pe ei i-a dus de nas mucusor? weekeND fain, useristilor. Nici TVA-ul nu s-a marit! Fix cum mucurestenii au putut sa faca dus cu apa calda dupa ce l-au ales pe olimpoid. Ghinion!

    • Un efect colateral este că putiniștii vor ieși acum la iveală, atât în parlament cât și în spațiul online.