România aprobă o solicitare a SUA de a disloca temporar avioane la baza aeriană de la Marea Neagră. Această mișcare are aă scop sprijinirea operațiunilor militare americane în Orientul Mijlociu.
Decizia luată miercuri dimineață în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost anunțată de președintele Nicușor Dan.
”Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.
Şeful statului a explicat că este vorba despre echipament defensiv.
”Subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. În măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România şi Statele Unite şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac”, a precizat Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, ”pentru ca aceste echipamente şi aceste forţe militare să ajungă în România, este nevoie de votul Parlamentului”.
”Deci, în urma şedinţei CSAT am trimis o scrisoare Parlamentului şi o să avem o dezbatere în Parlament după-amiază”, a arătat el.
Preşedintele a mai afirmat că ”e vorba de nişte echipamente care sporesc securitatea României”.
”Îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare. Ţara lor este o ţară sigură, ba chiar mai sigură”, a spus şeful statului.
Washingtonul intenționează să trimită mai multe aeronave la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, unde vor avea loc ample operațiuni logistice și de realimentare.
În plus, SUA intenționează să disloce până la 500 de soldați în România.
UPDATE: Cererea Statelor Unite de a trimite noi forțe în România a fost adoptată. Ședință cu scandal în Parlament
Camera Deputaților și Senatul au aprobat, în plenul reunit de miercuri, cererea SUA privind dislocarea unor forțe și echipamente militare pe teritoriul României.
Ședința nu a fost lipsită de tensiuni, din moment ce parlamentarii AUR s-au venit la ședință cu vuvuzele și fluiere și au făcut scandal. Ei au întrerupt discursul susținut de Sorin Grindeanu.
Liderul AUR George Simion a spus că partidul său nu va vota scrisoarea transmisă de președinte pe motiv că România e împinsă în război. Aleșii POT nu au votat nici ei solicitarea, scrie digi24.ro.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

