Centura Timisoarei, se mai face sau nu? Ce ne promite acum ministrul Transporturilor?

UPDATE: Aflat in Timis la inaugurarea a trei puncte de trecere a frontierei cu Serbia, premierul Victor Ponta a sustinut ca centura de sud a Timisoarei va fi inclusa in Masterplanul de Transport pentru a fi finantata din fonduri europene.

–––––––––––

Lipsa centurii Timisoarie din Masterplanul de Transport, documentul in baza caruia vor fi finantate lucrarile de infrastructura din Romania, a scandalizat opinia publica din vestul tarii si a dus chiar la actiuni de strangere de semnaturi in favoarea proiectului.

In plina campanie electorala, oficialii de la Bucuresti au decis sa promita marea cu sarea. Ministrul Transporturilor Ioan Rus sustine ca s-au facut modificari majore in Masterplan si ca toate municipiile resedinta de judet din Romania vor avea centuri ocolitoare.

„In urma dezbaterii publice si a ceea ce exista in Master Plan o corectura mare este. Toate orasele sau toate municipiile resedinta de judet din Romania vor avea in Master Plan centuri ocolitoare. Toate. Toate centurile ocolitoare ale tuturor resedintelor de judet vor fi direct legate de drumuri expres sau de autostrazi”, a spus ministrul Transporturilor intr-un interviu pentru B1TV.

Acesta spune ca, in functie de anumite criterii, vor fi orase care vor avea centura ocolitoare cu patru benzi, si altele cu doua benzi.

„In functie de circulatie, de toate criteriile care se iau in considerare in decizia finala, vor fi orase, ca de exemplu, Timisoara, care in Master Plan are centura ocolitoare la 4 benzi, fata de un oras mai mic, cum e Targu Jiu, care are centura ocolitoare la doua benzi, pentru ca in acest moment dezvoltarea economica, traficul, etc.. impun doar doua benzi. Pe langa toate resedintele de judet vor exista si multe alte orase care au centuri ocolitoare. Toate lucrurile mari se finanteaza din fonduri europene, diverse variante de dezvoltare regionala sau coeziune, altele, la orase mai mici, din bugetul statului. Asta e o noutate: toate municipiile au centuri ocolitoare”, a mai spus Ioan Rus.

Sursa: agerpres.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Sper ca pe fondul acestei stiri pozitive, nimeni nu uita de Centrul Intermodal Timisoara, care in Master Plan apare de anvergura mai mica, plasat la Giroc (!), in locul celui serios proiectat la Remetea. Subiectul are miza mult mai mare decit Centura Sud.