TIMISOARA. Imagini inedite surprinse sâmbătă seara in plin centrul Timișoarei. O vulpe a fost filmată chiar în Piața Operei.
CITESTE SI: Doua adaposturi pentru animale abandonate vor fi construite in Timis
Sălbăticiunea părea să fi venit dinspre Catedrala Mitropolitană, până în fața Operei, apoi a cotit-o spre Castelul Huniade, cel mai probabil în căutare de mâncare.
Imaginile ne-au fost trimise la redacție de un cititor opiniatimisoarei.ro, căruia îi mulțumim
Nu este pentru prima dată când vulpi sunt surprinse în zone circulate, în Timișoara sau prin împrejurimi. Anul trecut, un exemplar a fost filmat în timp ce se plimba pe aleile din jurul centrului comercial aflat la intrarea în Mosnita Nouă. Mergea liniștită când a fost zărită de un trecător.
Când a observat că este urmărită, vulpita a iutit pasul, însă nu părea speriată, semn că era o obișnuită a locului și venise în căutare de hrană.
Alte vulpi au fost filmate în cartiere din Timișoara, în ultimii ani.
O altă vulpe este… microbistă. Această a fost surprinsă în mai multe rânduri în tribunele de pe stadionul Dan Păltinișanu. Această stătea la soare și privea partidele printre reprize de somn. La un moment dat, a fost singurul spectator al unei întâlniri Politehnică Timișoara și CSC Dumbrăvița.