Cea mai frumoasa gara din Romania, cu cel mai romantic peron din Europa, statia Baile Herculane se va intoarce la stralucirea de odinioara. Anuntul Regionalei CFR Timisoara

In urma cu cativa ani era declarata gara cu cel mai fermecator si mai romantic peron din Europa de catre un important site de turism international.

CITESTE SI: Se cauta un proiectant pentru viitorul pod peste Bega si a strazii care sa lege B-dul Dambovita de zona Garii prin pasajul Solventul, la Timisoara. A fost lansata licitatia 

Gara din Baile Herculane urmeaza sa fie readusa in anii urmatori la stralucirea de altadata, deoarece va intra intr-un amplu proiect de modernizare. Primul pas a fost deja facut.

Regionala are contractat Studiul de Fezabilitate de la finalul anului trecut, e predat catre prestator. In 11 luni ar trebui sa avem o forma finala a SF-ului, care costa putin peste 300.000 de lei, cu TVA…Studiul de Fezabilitate ar trebui sa ne scoata si un caiet de sarcini pentru proioectare si executie. Prestatorul e obligat sa faca toate studiile. Va impacheta toate datele si le va implementa in acest studiu, astfel incat faza urmatoare, sa se faca un proiect tehnic. Restaurarea implica cladirea si peronul principal„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Ion Stoichescu, directorul regionalei CFR Timisoara.

Cu toate ca un grafic al lucrarilor nu poate fi stabilit deocamdata, reprezentantii CFR spera ca acestea sa inceapa cat mai repede.

Daca totul merge bine si nu mai apare nimic neprevazut, undeva spre sfarsitul anului avem varianta de studiu de fezabilitate pregatita pentru avizare, vom pregati si licitatia pentru proiectare si executie. Pana spre sfarsitul lui 2022 putem incepe lucrarile de executie daca totul merge perfect„, a completat pentru opiniatimisoarei.ro Ion Stoichescu, directorul regionalei CFR Timisoara.

 

Reabilitarea garii din Baile Herculane face parte din programul de modernizare a 47 de statii din intreaga tara, alaturi de garile din Petrosani si Orsova, ce tin de Regionala Timisoara.

Proiectul „Modernizarea a 47 de statii de cale ferata”, parte integranta a Programului Operational Infrastructura Mare, este inclus in bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile si a fost lansat in cele opt sucursale regionale de cale ferata – Bucuresti, Craiova, Timisoara, Cluj, Iasi, Brasov, Galati si Constanta.

Si, daca peronul principal va fi restaurat odata cu cladirea garii, si cel de-al doilea peron al statiei, cel dintre liniile 1 si 2, urmeaza sa fie refacut prin intermediul unui alt program de reabilitare a infrastructurii rutiere, ce urmeaza sa fie implementat pe tronsonul Caransebes-Craiova.

Nu doar statia CFR va fi restaurata, ci vor avea loc interventii si in zona din apropierea garii, un perimetru de care se vor ocupa Directia Regionala Drumuri si Poduri Timisoara si Consiliul Judetean Caras-Severin.

In perioada urmatoare, o comisie comuna cu reprezentanti din DRDP Timisoara si de la CJ Caras-Severin va face o deplasare pe teren, in zona garii din Baile Herculane, pentru identificarea tuturor obiectivelor din zona drumului national privind legalitatea amplasarii lor„, transmit pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii DRDP Timisoara.

Gara din Herculane a fost construita intre anii 1878 si 1886, in stil baroc, un baroc vienez caracterizat prin cupole si arce de cerc sub diverse imbinari, dupa planurile arhitectului A.D. Serres.

Cladirea a fost astfel conceputa incat sa reproduca fidel castelul de vanatoare din apropierea Vienei ce a apartinut imparatesei Maria Tereza. Corpul central al Garii din Baile Herculane, acoperit de o cupola cu tigle multicolore dispuse in figuri geometrice, este decorat pe interior cu fresce reprezentand elemente din mitologia romana vizand vanatoarea, care este laitmotivul arhitectonic al edificiului. Decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, si de cateva corpuri de iluminat frumos lucrate.

Pe peron, alaturi de un interesant ceas de perete, tot marca Paul Garnier, atrag atentia colonadele specifice barocului, acoperite de verdeata, dispuse paralel cu sinele. De-a lungul vremii, pragul Garii din Herculane a fost trecut de personalitati de marca, precum imparatul Franz Josef, imparateasa Sissi, Alexandru I al Serbiei sau regele Carol I al Romaniei.

Edificiul se afla pe Lista Monumentelor Istorice intocmita de Ministerul Culturii.

Foto: flickr.com

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Intr-adevar un lucru bine gandit!

  2. sa nu o reabiliteze ca opera sau gara din timisoara. dar cum usr ul e continuatorul bauhaus ului, nimic nu e posibil. satanistii urasc frumosul

    • ce treaba are usr cu toata povestea asta? reabilitarea operei e inceputa de robu si gara nu tine de primarie

      • Da, reabilitarea Operei a fost demarată de același imbecil, Robu, care a refuzat să ia măcar în seamă proiectul de reabilitare a Operei după vechile planuri, să revină la arhitectura de dinainte. Zicea ca explicație că așa, Opera, „ar fi prea mică” în contextul arhitectonic al centrului. Ne lua pe toți de proști. De-aia nu mai e primar și nici n-o să mai fie vreodată. Cred că suntem cu toții sătui de „Dunărea Gândirii”.