Opinia Timisoarei

Ce cere un timisorean, dupa ce in 16 decembrie portile Catedralei s-au inchis in fata revolutionarilor, ca in urma cu 25 de ani? Tu esti de acord?

TIMISOARA. Imaginile prezentate de opiniatimisoarei.ro, in care sunt infatisati revolutionari carora li s-au inchis in nas portile Catedralei Mitropolitane din Timisoara, in seara zilei de 16 decembrie, pe cand voiau doar sa aprinda o lumanare si sa aduca un omagiu celor care s-au jertfit pentru libertate, au atras mania multora.

Oamenii s-au aratat indignati de acest incident, amintindu-si de momentul din urma cu un sfert de veac cand tinerilor care cautau refugiu in Catedrala, din fata gloantelor, li s-a intamplat exact la fel. Portile au fost ferecate, iar ei au pierit pe treptele bisericii.

CITESTE SI: VIDEO! Incident la Timisoara in timpul vizitei lui Klaus Iohannis! Dupa 25 de ani, portile Catedralei s-au inchis din nou in fata revolutionarilor! Ce s-a intamplat?

Printre ei se numara si timisoreanul Lucian-Attila Blaga. Acesta a trimis o scrisoare deschisa atat Patriarhiei Romane, cat si Primariei Timisoara si ministerului Culturii. Lucian-Attila Blaga cere ca portile Catedralei Mitropolitane sa fie deschise permanent, pentru ca orice turist, orice simplu timisorean doreste sa mearga sa se reculeaga ori sa aprinda o candela sa o poata face in orice moment.

Timisoreanul isi sprijina demersul pe simbolul pe care Catedrala il reprezinta pentru oras si crede ca o asemenea masura nu este atat de greu de luat.

Iata mai jos scrisoarea deschisa inaintata de Lucian-Attila Blaga mai multor institutii.

In atentia
Patriarhiei Romane
–        Mitropolia Banatului
–        Arhiepiscopia Timisoarei
–        Administratia Catedralei Mitropolitane din Timisoara
Primariei Municipiului Timisoara
–        Compartimentul Monumente
–        Directia Politia Locala Timisoara
Ministerului Culturii

Prea Fericite Parinte,
Inalt Prea Sfintite Parinte,

Mult stimati reprezentanti ai institutiilor mai sus amintite,

In aceste zile se implinesc 25 de ani de la evenimentele tragice din Decembrie 1989, care au dus la eliberarea intregii societati romanesti. Rolul Timisoarei si al sacrificiului martirilor ei este bine cunoscut si nu voi starui asupra acestui aspect.

Unul dintre evenimentele care au marcat Revolutia de la Timisoara l-a constituit uciderea si ranirea unor manifestanti de catre fortele armatei chiar pe scarile Catedralei Mitropolitane din Timisoara. Fatalitatea a facut ca portile lacasului Domnului sa fie ferecate in acele momente, iar copiii Timisoarei sa isi piarda viata sau sa sufere rani grave. Evenimentele in cauza sunt bine cunoscute, au fost surprinse atat pe film, cat mai ales in numeroasele marturii ale celor prezenti si ale supravietuitorilor.

Catedrala si mai cu seama treptele Catedralei si portile acesteia au devenit un simbol sacru al Revolutiei de la Timisoara si al luptei poporului roman pentru libertate. Acum, cand se implineste un sfert de veac de libertate castigata prin sange si lacrimi, fac un apel catre Domniile-Voastre ca portile Catedralei sa nu mai fie vreodata inchise. Astfel, portile deschise ale Catedralei vor marca simbolic de acum inainte martiriul eroilor din 1989 si vor fi un imbold pentru generatiile viitoare, ca greselile trecutului sa nu mai fie repetate iar libertatea sa fie pe veci pretuita.

Aceasta solicitare o voi face publica, cerand sprijin intru acest demers tuturor cetatenilor Timisoarei si institutiilor publice sau private responsabile. Rog pe aceasta cale, institutiile responsabile sa colaboreze pentru a gasi si aplica solutiile realizarii acestui obiectiv, care este totodata o datorie a noastra – a intregii societati care se bucura astazi de libertatea obtinuta prin sacrificiul celor cazuti in Decembrie 1989.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Cu deosebita consideratie,
Lucian-Attila Blaga
17. dec. 2014

Va reamintim, in seara zilei de 16 decembrie, imediat dupa vizita lui Klaus Iohannis, angajatii Catedralei Mitropolitane au inchis portile si mai multi revolutionari care venisera sa aprinda lumanari in memoria eroilor martiri din Decembrie ’89 au fost impiedicati sa intre. Dupa un schimb dur de replici cu angajati ai mitropoliei, un preot a iesit sa potoleasca spiritele si i-a invitat inautru pe revolutionari.

CITESTE SI: VIDEO! Incident la Timisoara in timpul vizitei lui Klaus Iohannis! Dupa 25 de ani, portile Catedralei s-au inchis din nou in fata revolutionarilor! Ce s-a intamplat?

Spune-ti si tu parerea!

[poll id=”411″]

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version