Site icon Opinia Timisoarei

CCIA Timiș lansează cursul autorizat GRATUIT de Gestionar Depozit prin proiectul ‘Rețea de Succes’

TIMISOARA. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, lansează cursul autorizat de Gestionar Depozit în in cadrul proiectului “Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”; ID 336348, proiect cofinanțat din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea P3. Creșterea accesului pe piața muncii pentru toți, Operațiunea: Furnizarea de pachete prestabilite de măsuri de ocupare în vederea integrării socio-profesionale a persoanelor din grupuri dezavantajate pe piața muncii, Apel: Sprijin pentru stimularea ocupării prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate-Regiuni mai puțin dezvoltate (PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32).

Prin proiect se oferă sprijin pentru dezvoltarea competențelor și certificarea profesională in vederea maximizării șanselor de angajare și integrare a grupurilor vulnerabile, contribuind astfel la creșterea incluziunii sociale.

CURS Gestionar Depozit – Cod COR 242220 – Curs autorizat cf. OG. Nr. 129/2000
Durata: 180 ore (60 ore teorie și 120 ore practică)
Perioada desfasurarii cursului: septembrie – decembrie 2026
Metoda de desfășurare a cursului: hibrid (on-line pe platforma ZOOM și în sală)
Formatori: Conf.univ.dr. Bogdan OANĂ și Conf.univ.dr. Valentin BURCĂ

Cine poate participa ?
Persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 ani, care au domiciliul sau reședința în județul Timiș și se încadrează în cel puțin una din categoriile de grup țintă eligibile:
1. Persoane inactive;
2. Șomeri, șomeri de lungă durată, șomeri cu nivel redus de competențe;
3. Tineri cu vârsta de peste 30 ani (30-35 ani);
4. Persoane cu dizabilități;
5. Persoane din comunități marginalizate;
6. Persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență;
7. Persoane cu vârsta peste 55 de ani;
8. Persoane aparținând minorităților;
9. Persoane eliberate din detenție, într-un termen de cel mult 12 luni calculat de la momentul eliberării din detenție până la momentul intrării în operațiune;
10. Refugiați și persoane beneficiare ale unei forme de protecție internațională care au permis de ședere și drept de muncă în România.
Nivel de studii minim solicitat: studii medii.

Care sunt competențele dobândite?
Gestiunea stocurilor de bunuri în depozit, respectând procedurile interne și normele legale
Întocmirea și gestionarea documentelor de evidență pentru active imobilizate, active circulante, datorii și capitaluri proprii
Monitorizarea și raportarea activității depozitului către conducerea firmei sau alte structuri implicate
Organizarea și controlul fluxurilor de marfă și al inventarului depozitului
Asigurarea calității și corectitudinii gestiunii, prevenind erorile și pierderile
Utilizarea instrumentelor digitale pentru evidența stocurilor și a documentelor financiare
Colaborarea eficientă cu echipa de depozit pentru coordonarea operațiunilor și respectarea termenelor
Aplicarea cunoștințelor în situații practice, prin studii de caz și exerciții aplicate

Care sunt beneficiile?
*Participare GRATUITĂ la programul de formare profesională
*Diplomă acreditată de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), cu recunoaștere în UE
* Creșterea șanselor de angajare pe piața muncii în domeniul specific competentelor dobandite in urma abosolvirii cursului.

Pentru mai multe detalii puteți să accesati site CCIAT, sectiunea proiectului : https://www.cciat.ro/cciat_Re%C8%9Bea_de_Succes:_Stimularea_ocup%C4%83rii_for%C8%9Bei_de_munc%C4%83_la_nivelul_jude%C8%9Bului_Timi%C8%99%E2%80%9D;_ID_336348, sau ne puteti contacta pe e-mail: aciulonescu@cciat.ro .

Exit mobile version