Opinia Timisoarei

Caz incredibil la iesirea din Timisoara: Un tanar a stat 18 ore incarcerat in masina lui, dupa un accident. Vezi ce s-a intamplat!

TIMISOARA. Un tanar de 23 de ani, din localitatea Vinga, judetul Arad, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat cu masina pe marginea drumului, la iesire din Timisoara. Ciudat este ca timp de 18 ore, nimeni nu a fost curios sa afle ce s-a intamplat.

Accidentul a avut loc sambata seara, la ora 23. Un tanar de 23 de ani din localitatea Vinga, judetul Arad, care venea la Timisoara pentru a se intalni cu niste prieteni, chiar inainte de a intra in oras, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat cu masina.

In urma autoaccidentarii, tanarul a ramas incarcerat in masina si nu a putut sa anunte pe nimeni despre cele intamplate. Astfel ca a ramas printre fiare timp de 18 ore!

O prietena a tanarului cu care acesta ar fi trebuit sa se intalneasca, la Timisoara, a pornit in cautarea lui abia a doua zi si l-a gasit rasturnat pe marginea soselei. Fata este cea care, duminica, pe la ora 17.00, adica dupa 18 ore de la producerea accidentului, a sunat la numarul de urgente 112.

La fata locului a sosit un echipaj de la descarcerare, Politia si o ambulanta care l-a preluat pe tanar si l-a dus la spital. Potrivit medicilor, acesta ar putea avea fractura la un picior, insa este constient.

Politistii au deschis acum o ancheta pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Exit mobile version