Opinia Timisoarei

Cascadorie langa Timisoara! Un sofer a ‘zburat’ cu masina peste un gard si s-a intepenit intr-o curte, cu rotile in sus. FOTO accident!

TIMISOARA. Accident spectaculos in apropiere de Timisoara! Un sofer a fost protagonistul unei cascadorii demna de filmele de la Hollywood. Autoturismul sau a sarit peste un gard si s-a infipt intr-o gradina.

Sambata dimineata, devreme, barbatul, in varsta de 37 de ani, se afla la volanul masinii sale, un Ford Focus, si se indrepta spre Timisoara, venind dinspre localitatea Sanmihai.

Tanarul, se pare, era in graba mare. A calcat puternic pedala de acceleratie, iar la un moment dat inevitabilul s-a produs. Soferul a pierdut controlul la intrarea in Utvin, iar autoturismul a izbit un cap de pod. In urma impactului violent, masina a zburat pur si simplu cativa metri, sarind peste gardul unei gospodarii. In aer, autoturismul s-a rasucit, apoi s-a prabusit pe pamant cu rotile in sus, in gradina.

Vecinii care au fost treziti din somn de o bubuitura puternica s-au adunat sa vada ce s-a intamplat. La halul in care arata masina, cu totii s-au minunat cand si-au dat seama ca barbatul era in viata si au sunat  imediat la 112 sa ceara ajutor.

Tanarul aflat la volan a ramas blocat intre fiarele indoite, astfel ca a fost nevoie de interventia unei echipe de descarcerare pentru a-l recupera. Barbatul a suferit rani grave si a fost transportat de urgenta la Spitalul Judetean Timisoara pentru ingrijiri si investigatii.

Politistii au inceput o ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut spectaculosul accident.

Exit mobile version