Opinia Timisoarei

CASCADA ce poate detrona Bigarul, nu departe de Timisoara! Putini stiu de ea. Tu ai vazut-o? VIDEO!

CARAS SEVERIN. Muntii Banatului ascund comori nepretuite si locuri de o rara frumusete. Cascada Bigar, declarata drept cea mai spectaculoasa din lume, are rivali ce i-ar putea lua locul cu mare usurinta, doar ca n-au beneficiat de aceeasi ‘publicitate’.

Putini sunt cei care stiu ca nu departe de faimoasa Bigar, Valea Almajului ne ofera o alta minunatie – Cascada de la Moceris.

Aflata la doar 4 km de comuna Lapusnicu Mare din Caras Severin, caderea de apa peste stanci, imbracate in muschi catifelat, e la fel de frumoasa, daca nu chiar mai spectaculoasa decat surata ei, ale carei fotografii au facut inconjurul lumii.

Imprastiind racoare, apele vijelioase se pravalesc peste pietrele calcaroase intr-un dans al naturii ce-ti taie respiratia.

Aici intalnim, practic, o cascada mare strajuita de alte doua mai mici, iar peisajul te cucereste pe data.

Prea putin cunoscuta, Cascada de la Moceris nu e nici pe departe un loc de pelerinaj al turistilor, insa ar putea deveni.

In locul de poveste se poate ajunge fie pe jos, intr-o minunata drumetie prin padure, din Lapusnicu Mare, fie cu o masina mai zdravana, pe un drum pietruit ce trece adeseori prin apele Mocerisului.

Exit mobile version