Cartiere intregi din Timisoara s-ar putea prabusi la un cutremur cu o magnitudine putin peste 5 grade pe Richter. Vezi ce zone ar fi afectate!

Au trecut exact 34 de ani! 4 martie 1977 a lasat in memoria romanilor rani adanci. Atunci s-a produs cel mai devastator cutremur al ultimei jumatati de secol care a rapit peste 1500 de vieti si a ingenunchiat Bucurestiul.

Oricand cosmarul s-ar putea repeta, iar de atunci Banatul a mai fost scuturat de cateva seisme, cele mai puternice fiind inregistrate in 1991, de 5,7 grade pe Richter, cand mai multe case au fost puse la pamant in zona de vest a Timisului.

Avem cladiri batrane cu duiumul. Sunt multe si subrede. Consolidarile, in ultimii 20 de ani, insa extrem de rare.

Lipsa banilor sau dezinteresul proprietarilor au facut ca mii de imobile sa fie vulnerabile la un cutremur nu foarte puternic.

Seismele din Banat au un caracter imprevizibil

„Teoretic, Banatul nu poate da un seism cu o magnitudine mai mare de 6 grade pe scara Richter, pentru ca natura sedimentara a solului nu permite acumularea de energii mari. Avem zone active, printre care se numara Banloc – Voiteg si Moldova Noua.  Din punct de vedere al Timisoarei, zona seismica ce ar putea periclita orasul ar fi zona Sag – Parta. Seismele din Banat au cateva caracteristici. Prima tine de caracterul total imprevizibil.  Aici nimeni nu ar putea sa gaseasca o regula, iar o alta tine de adancimea, care este mica, in jur de 10 kilometri. La 10 kilometri, un seism cu o magnitudine de peste 5 grade pe scara Richter ar putea ridica probleme. La cutremurul din 1991, din 12 iulie, cu epicentrul in localitatea Banloc, magnitudinea a fost de 5,7 grade, cu o adancime de 10 km. Au cazut casele vechi, cele mai slabe, dar cele care au fost facute dupa ultimele normative, din caramida, din beton, au rezistat. Nu au fost probleme. Si Timisoara are multe cladiri de genul”, a declarat pentru www.opiniatimisoarei.ro, Dan Rau, specialist la Observatorul Seismologic din Timisoara.

Jumatate din populatia Timisoarei traieste in cele mai vulnerabile cartiere in caz de cutremur: Cetate, Iosefin, Elisabetin si Fabric. Se adauga zona Sagului, potrivit seismologilor.


In cazul unui cutremur de magnitudinea celui din 4 martie, Timisoara s-ar putea confrunta cu un adevarat dezastru. Zestrea de cladiri vechi s-ar putea transforma in ruine. Avem 14.500 de cladiri construite la Timisoara pana in anul 1945, arata datele Centrului de Coordonare pentru reabilitarea Cartierelor Istorice ale Timisoarei.

In zonele Cetate, Iosefin, Elisabetin si Fabric se afla cele mai valoroase si semnificative imobile istorice. Aceste zone reprezinta,  de altfel, cea mai extinsa rezervatie de patrimoniu istoric de arhitectura din tara. Aici se afla aproape 1.000 de cladiri istorice. Conform proiectului „Starea fizica a cladirilor 2009”, in Cetate avem peste 200 de astfel de imobile, in Fabric aproximativ 330 si in Iosefin 400.
In cartierele Fabric, Cetate si Iosefin traieste jumatate din populatia orasului (165.000 de locuitori – dintr-un proiect efectuat in 2005).  Cu alte cuvinte, jumatate dintre timisoreni isi au locuintele in  imobile aflate in pericol.

„Cele mai vulnerabile cladiri, din punct de vedere al structurii de rezistenta sunt cele construite inainte de 1920. Ca etapa ulterioara sunt cele ridicate inainte de 1940, apoi cele executate inainte de 1963, cand a aparut primul normativ de protectie antiseismica in Romania. A urmat apoi schimbarea lui, in urma cutremurului din 1977.  Mai tarziu a fost etapa de construire din 1986, apoi cea din 1991. Elementul cel mai important din viata unei case nu este reparatia,
ci intretinerea continua. Este prima activitate de conservare a unei structuri”, a declarat  Ion Constantin, directorul Inspectoratului de Stat in Constructii Timis.

Desi legea ii obliga sa-si repare casele, timisorenii nu dau doi bani pe consolidare si intretinere! Doar 3 timisoreni au depus cereri pentru expertiza pe banii statului in 2010

Pentru ca un imobil sa fie incadrat la un anumit grad de risc seismic trebuie expertizat de specialisti. Expertiza nu e gratis.  Costa in jur de 3 euro pe metru patrat. Putini timisoreni baga mana in buzunare sa plateasca o asemenea cercetare in urma careia inginerii le fac si planul de actiune pentru consolidare. Adica le explica si ce lucrari sunt necesare pentru cresterea sigurantei.

Nu sunt insa foarte multi cei care sa stie ca pot primi finantari pentru a face aceasta expertiza, prin intermediul primariilor, de la bugetul de stat. Iar altii spun ca veniturile nu le permit o lucrare de consolidare.

„Oamenii care considera ca au probleme cu cladirea in care locuiesc pot sa solicite, prin intermediul primariilor, finantare de la bugetul de stat, pentru expertizarea cladirilor. Celor care sunt incadrate in clasa I de risc seismic li se finanteaza consolidarea.  Guvernul sustine o parte din dobanda respectivelor lucrari. Doar ca in Timisoara nu am avut decat trei solicitari anul trecut. Acum doi ani am avut tot trei solicitari.

Proprietarii si coproprietarii sunt obligati, printr-o lege a calitatii in constructii, sa isi repare, sa intretina si sa isi consolideze fiecare casa. Asa cum primarul are obligatia sa ia toate masurile necesare sa nu se intample accidente in spatiul public. De exemplu, daca omul circula pe strada si ii pica o caramida in cap, din cauza ca proprietarii nu si-au luat masuri de siguranta sau ca primaria nu are masuri concrete, poate deveni infractiune…
Noi am colaborat si cu Politia Locala, care a primit atributii si vizavi de ce se intampla cu autorizatiile, cu partea de ordine publica. Nu putem decat sa sanctionam. Ideea de baza este ca toata lumea trebuie sa colaboreze. Nu mi se pare normal ca bugetul de stat sa sustina reparatiile tuturor. E normal ca fiecare sa puna mana sa-si repare casa in care sta”, ne-a explicat Ion Constantin, directorul Inspectoratului de Stat in Constructii Timis.

Dar, majoritatea timisorenilor care locuiesc in aceste imobile cu probleme nu se grabesc sa faca ceva. Este adevarat ca sunt si multe situatii in care lipsa de implicare este generata de probleme juridice legate de proprietate.

„In perioada comunista au fost foarte precare masurile de intretinere care s-au luat. Situatia lor, in urma nationalizarii, a dus cu atat mai mult la devalorizarea lor, prin lipsa de intretinere. Ulterior, toate actele legislative care au urmat au dus la prelungirea unei situatii de incertitudine in privinta proprietarilor, ca si o consecinta, inclusiv la o lipsa de asumare a unor proprietari, impropriu spus, pentru ca au fost ani de zile in care s-au judecat oameni cu oameni”, ne-a spus Melania Pop, consilier Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice din Timisoara.

Primaria Timisoara a derulat prin Centrul de Coordonare pentru Reabilitarea Cartierelor Istorice un proiect care a vizat, în principal, constientizarea proprietarilor si locatarilor din cladirile istorice si a cetatenilor, in general, in privinta unei reabilitari corecte. Proiectul romano-german „Reabilitarea prudenta si revitalizarea economica a cartierelor istorice din Timisoara” s-a constituit pe baza unei colaborari dintre Primaria Timisoara si Societatea Germana pentru Cooperare Tehnica GTZ. S-au facut si cateva lucrari demonstrative care s-au concretizat in reabilitarea a doua imobile istorice in Piata Unirii, Palatul Reformat din Piata Maria si vitrinele de la parterul unei cladiri din Piata Romanilor.

Acum un nou program va fi pus in practica tot cu ajutor nemtesc. Este vorba de un proiect pentru care Guvernul Romaniei a dat unda verde  la  finele anului trecut prin care va fi contractat un credit de la KfW in valoare de 5 milioane de euro pe o perioada de 30 de ani, cu o perioada de gratie de 10 ani si dobanda foarte mica.  Primaria va executa lucrarile de reabilitare a cladirilor proprietate privata sau publica cu recuperarea cheltuielilor.  In ceea ce-i priveste pe locatari, acestia vor restitui banii in transe, in termen de zece ani, fara dobanda.

***

Va reamintim, cutremurul din 1977, produs in 4 martie, la ora 21.22,  a avut efecte devastatoare asupra Romaniei. A avut o magnitudine de 7,3 grade pe Scara Richter si a facut in timp de circa 55 de secunde, 1.578 de victime, din care 1.424 numai in Bucuresti. La nivelul intregii tari au fost circa 11.300 de raniti si aproximativ 35.000 de locuinte s-au prabusit. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucuresti unde peste 33 de cladiri si blocuri mari s-au prabusit.

Epicentrul cutremurului a fost localizat in zona Vrancea, cea mai activa zona seismica din tara, la o adâncime de circa 100 km. Unda de soc s-a simtit aproape in toti Balcanii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Iata un articol demn de toata lauda !!!!Cu tristete ne amintim cumplitele vremuri petrecute,pe linga catastrofa umana petrecuta in 1991 in zona Banloc-Ofsenita,care cu toate ca nu a avut o intensitate mare a creat destule pagube…
    Poate ar trebui specificat TOTSI faptul ca nici blocurile cu acoperisuri sau mansarde in schimbul uscatoriei nu ar fi scutite de emotii,PENTRU ca avizele s-au facut cu PLICUL,NICIDECUM expertizate…
    Parerea mea este ca PESTE 75% din blocuri au acel aviz pe hirtie NU FAPTIC…Au avut de cistigat pe linga inspectorii care au dat avizul per PLIC,si locatarii,si constructorul el vinzind uscatoria amenajata…
    Oare cite noi constructii facute in acel BOOM imobiliar indeplinesc standardele constructive la preturi per mp piperate???
    S-a vazut tragedia din Noua Zeelanda,bineinteles nimeni nu doreste o asemenea tragedie in Banat…

  2. Opinia Timisoarei, mereu surprinzatoare! Felicitari

  3. Fain. Mai citim si altceva decat aceleasi stiri…

  4. Interesanta manipularea pe care se straduiesc „dezvoltatorii imobiliari sa o induca”. Deci insereaza fotografii cu cladiri istorice in cadrul unui articol despre vulnerabilitatea seismica. Din cate stiu eu cladirile istorice din TM au rezistat la cateva cutremure si nu vad de ce brusc au devenit sensibile acum. Plus ca in fotografiile din bucuresti de la cutremurul din ’77 se vad clar cladirile vechi care au rezistat langa cladirile mai noi care au cedat. Dar daca doresti sa induci ideea ca in general cladirile vechi din zonele centrale sunt vulnerabile spre deosebire de cladirile din noile cartiere rezidentiale care nu se prea vand, atunci nu pot decat sa ma gandesc ca ar trebui sa fie scazute preturile la locuintele nou construite pana la nivelul unui castig „de bun simt” al dezvoltatorilor. Sau poate se gandeste cineva sa scada pretul cladirilor din zonele centrale pe baza unor „intoxicari” de presa care sa submineze valorile de piata ale locuintelor din cladirile istorice. Oricum mie-mi este clar faptul ca articolul este tendentios si cel putin superficial.

    • daca n-ai fi citit superficial articolul, n-ai fi scris prostiile pe care le-ai postat. specialistul in constructii spune foarte limpede ca cele mai vulnerabile sunt cladirile ridicate pana in 1945. logica formala spune ca alea sunt tocmai cele istorice, nu crezi? CAPISCI???

  5. „Cele mai vulnerabile cladiri, din punct de vedere al structurii de rezistenta sunt cele construite inainte de 1920. Ca etapa ulterioara sunt cele ridicate inainte de 1940, apoi cele executate inainte de 1963, cand a aparut primul normativ de protectie antiseismica in Romania. A urmat apoi schimbarea lui, in urma cutremurului din 1977. Mai tarziu a fost etapa de construire din 1986, apoi cea din 1991. Elementul cel mai important din viata unei case nu este reparatia,
    ci intretinerea continua. Este prima activitate de conservare a unei structuri”, a declarat Ion Constantin, directorul Inspectoratului de Stat in Constructii Timis.
    …………..

  6. Poza cladiri istorice 11 si 12,adica cea din Piata Maria chiar nu are risc seismic,a fost renovata si reconsolidata acum 2 ani,ati facut cumva poze la nimereala cu cladiri istorice sau si v-ati informat la primarie sa aflati si voi care dintre aceste cladiri sunt cu risc seismic cum ar fi si normal cand scri un articol si pui niste poze!dar de fapt nimic nu e normal in tara asta:))!