Opinia Timisoarei

Candidatii Adrian Orza (ARD) si Marius Dugulescu (PP-DD) contesta rezultatul votului din Timis

TIMISOARA.  Candidatul ARD la Camera Deputatilor, Adrian Orza si candidatul PP-DD la Camera Deputatilor Marius Dugulescu, au depus contestatii si cer renumararea voturilor din colegiul electoral in care au candidat.
Candidatul ARD pentru un post de deputat in Colegiul electoral 3, Adrian Orza (21,18%), a depus o contestatie la Biroul Electoral Central prin care a cerut renumararea voturilor in acest colegiu.

”Am depus contestatia la BEC, stiu ca este de competenta lor. Mi-au lipsit 64 de voturi pentru a obtine un mandat, astfel ca am cerut renumararea voturilor”, a declarat Adrian Orza.

Si candidatul PP-DD pe acelasi colegiu electoral, Marius Dugulescu (13,35%) a solicitat Biroului Electoral Judetean, de aceasta data, renumararea voturilor.

”Am depus contestatie si am solicitat sa se renumere voturile. Mi se pere neinregula ca au fost multe voturi anulate. Au fost sectii si cu 15-17 voturi anulate. Nu cred ca mai prind mandat, dupa renumarare, dar as vrea sa se clarifice situatia”, a declarat Dugulescu.

Potrivit reprezentantilor BEJ Timis, aceasta contestatie va fi trimisa in cursul noptii de marti spre miercuri, la Biroul Electoral Central.

In Colegiul electoral 3 pentru Camera Deputatilor,  pe primul loc s-a situat candidatul USL, Maria Grapini (55,91%). Pe locul al doilea se afla candidatul ARD, Adrian Orza (21,18%), in timp ce pe locul al treilea se afla candidatul PP-DD, Marius Dugulescu (13,35%).

Exit mobile version