TIMISOARA. Etapa cu multe goluri în Liga 4 Timiș, dar și schimbări în ierarhia campionatului.
Derby-ul rundei cu numărul 13 s-a disputat la Sânanadrei, unde campioana en-titre a județului a deschis scorul încă din minutul 2, prin Szalkai. Avantajul a durat însă doar 5 minute, deoarece liderul din Lugoj a egalat prin Enciu. Golul victorie lugojene a venit în ultimul minut regulamentar și a fost semnat de Avădanei, aflat la a treia reușită din acest campionat.
Meci spectaculos și la Săcălaz, unde gazdele au răzbunat eșecul din Cupa României din vară și s-au impus cu 4-1 în fața Ripensiei Timișoara.
O altă partidă cu multe goluri s-a disputat la Giarmata, unde Milenium a pierdut cu 2-5 în fața nou promovatei din Giroc. Tot 7 goluri s-au înscris și la Periam, unde gazdele de la Avântul au învins cu 4-3 pe AS Recaș.
Iată însă rezultatele complete ale etapei cu numărul 13 din Liga 4 Timiș:
Flacăra Parța 2 – 2 CSC Ghiroda și Giarmata Vii II
CS Sânandrei 1 – 2 CSM Lugoj
Millenium Giarmata 2 – 5 CS Giroc-Chișoda
CSO Deta 1 – 2 CSC Belinț
CSC Săcălaz 4 – 1 Ripensia Timișoara
Gloria Moșnița Nouă 1 – 0 Unirea Jimbolia
CSU Universitatea de Vest Timișoara 2 – 3 Unirea Sânnicolau Mare
Avântul Periam 4 – 3 AS Recaș
În urma acestor rezultate, Lugojul este prima, cu 36 de puncte, urmată de CSC Săcălaz, cu 34, iar podiumul este completat de Unirea Sânnicolau Mare, cu 31. CS Sânandrei a căzut pe locul 5 față de ierarhia de dinaintea rundei., în timp ce pe poziția a patra a urcat Girocul.
Pe ultimele 3 poziții sunt AS Recaș, cu 7 puncte, Unirea Jimbolia, cu 6 și CSO Deta cu 3 puncte.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

