Opinia Timisoarei

‘Călătorind prin culoare’ – vernisajul expoziției de acuarelă a unui cadru didactic de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT

Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 15 septembrie 2015, vernisajul unei inedite expoziții de pictură în acuarelă semnată de un cadru didactic al Facultății de Automatică și Calculatoare a UPT, ș.l dr.ing. Cristina-Sorina Stângaciu. Alături de ea a mai expus, în cadrul aceleiași expoziții, și fratele acesteia, Cosmin Certejan, care lucrează ca designer de produs, evenimentul fiind curatoriat de dr. Gabriel Kelemen, conferențiar universitar la Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara.

Expoziția, care poatefi vizitată în holul Bibliotecii UPT, în timpul programului de funcționare al acesteia, invită publicul într-o incursiune vizuală plină de emoție și expresivitate, unde fiecare tablou devine o fereastră către universul interior al artiștilor și către frumusețea locurilor care i-au inspirat. Ideea acestei expoziții s-a născut în perioada pandemiei, când cei doi frați și-au dedicat timpul liber pasiunii pentru pictură. În 2021 au organizat prima lor expoziție comună, „Brothers”, la EM Art Gallery din Deva, moment ce a marcat începutul unui drum artistic aparte.

Cristina-Sorina Stângaciu (Certejan) este cadru didactic la Universitatea Politehnica Timișoara, unde activează ca șef de lucrări în domeniul Calculatoare și Tehnologia Informației. În paralel cu activitatea universitară, a urmat cursuri de pictură, a participat la tabere de creație și la expoziții de grup sau personale, devenind membră a Asociației Pictorilor Acuareliști din România. Lucrările ei explorează cu delicatețe amintiri din călătorii și atmosfera locurilor care au inspirat-o.

Cristina Stângaciu reușește să îmbine în mod armonios cele două pasiuni, cea pentru pictură și cea pentru cariera didactică, fiind și laureată a Bursei pentru educație din partea Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii din România (ANIS), oferită de Microsoft România, pentru introducerea cursului Operating Systems for IoT.

Cursul a fost introdus în anul școlar 2021-2022 în cadrul programului de Master of Cloud Computing and Internet of Things și a fost propus ca o continuare a unui alt curs de master numit Real-Time Systems Design. Propunerea cursului a venit ca urmare a studiilor doctorale ale titularei și a proiectelor în domeniul sistemelor incorporate și de timp real. Cursul dorește să introducă și să familiarizeze studenții masteranzi cu alte sisteme de operare față de cele studiate în ciclul de licență, ca FreeRTOS, RIOT, etc.

Exit mobile version