Opinia Timisoarei

Ca la Paris! Mii de biciclisti la Pedalarea de Primavara de la Timisoara! GALERIE FOTO si VIDEO!

TIMISOARA. Vremea a fost perfecta, iar cheful de plimbare pe masura! Mii de timisoreni si-au scos bicicletele la Pedalarea de Primavara organizata de VpB duminica si s-au simtit pentru cateva ore… parizieni. Asta pentru ca tema acestei editii a fost „Joie de vivre”, tura pe doua roti incheiindu-se cu un picnic la margine de Bega, precum la Paris, pe malul Senei, pentru servirea de delicateturi frantuzesti.

Biciclistii si-au dat intalnire in jurul orei 10.00, apoi, o ora mai tarziu, au pornit pe un traseu de 12 km, pe strazile Timisoarei: Calea Circumvalatiunii – str. Gheorghe Lazar – Bd. Cetatii – Calea Torontalului – Calea Alexandru Ioan Cuza – Marasti – str. Oituz – Bd. Take Ionescu – str. Nicu Filipescu – Bd. Revolutiei din 1989 – Podul Decebal – Splaiul Nistrului – Bd. Corneliu Coposu – str. Cluj – str. Aries – Calea Martirilor 1989 – Bd. Liviu Rebreanu – Bd. Constantin Brancoveanu – Bd. General Ion Dragalina – Splaiul Nicolae Titulescu.

Au raspuns prezent peste 3.000 de biciclisti.

O noua pedalare organizata de Verde pentru Biciclete la Timisoara va fi dedicata doamnelor si domnisoarelor, in 22 mai, cand va fi pusa la cale actiunea ‘Cochete pe biciclete’.

FOTO: Virgil Simonescu

Exit mobile version