Opinia Timisoarei

Ca la Londra sau Paris! Timisoara ar putea fi admirata de turisti dintr-un autobuz supraetajat si decapotat! Ce necazuri intampina vizitatorii in oras?

TIMISOARA. Un autobuz turistic supraetajat si decapotat ar putea circula prin Timisoara, mai ales ca orasul urmeaza sa devina Capitala Culturala Europeana in anul 2021. Astfel de autobuze pot fi vazute in marile orase ale Europei si se bucura de mare trecere in randul vizitatorilor dornici sa descopere frumusetile fara prea mult efort.

CITESTE SI: Noapte alba in Bastionul Theresia, la Timisoara! Vizitati GRATUIT expozitiile Muzeului National al Banatului si ascultati muzica live in Curtea Miracolelor! 

Patronul unei companii private de transport care detine mai multe autocare si microbuze a anuntat ca este dispus sa decapoteze un autocar supraetajat si sa il puna la dispozitia agentiilor de turism care aduc turisti straini la Timisoara.

Mai mult, acesta a spus ca este dispus sa puna la dispozitia autocarelor parcarea privata pe care o detine langa autogara. Bineinteles, toate acestea, contracost.

Propunerile au fost facute la Consiliul Judetean Timis, in cadrul unei dezbateri la care au participat autoritati locale si judetene, transportatori si firme de turism.

CITESTE SI: ‘Ce faci, tanti? Cat poti sa fii de proasta?’ Smecheri si tantalai in trafic la Timisoara! VIDEO! 

Fiecare dintre participanti a ridicat o serie de probleme cu care se confrunta atunci cand aduc turistii in Timisoara.

Transportatorii s-au plans ca nu au unde sa opreasca autocarele cand aduc turistii in centrul orasului. Reprezentantii Primariei Timisoara au raspuns ca exista trei puncte unde sunt permise pentru 15 minute stationarile de acest fel. Primul dintre ele este langa Bastion, al doilea langa Parcul Civic, iar cel de-al treilea langa Catedrala, pe o latura a Parcului Central.

Transportatorii au solicitat RATT sa fie lasati sa parcheze in orice statie a Regiei, insa reprezentantul acesteia nu a putut sa le garanteze una ca asta.

CITESTE SI: ATENTIE, soferi! Se lucreaza pe autostrazi in vestul tarii! 

Va trebui sa mergeti la RATT si sa discutati cu conducerea, sa faceti cereri. Sunt statii unde nu pot fi oprite autocare cu turisti, dar sunt si statii care pot fi folosite de autocare. De exemplu langa Biserica Piarista e o statie, chiar foarte aproape de Catedrala, care nu mai e folosita de RATT. Acolo nu mai opreste niciun mijloc de transport in comun. Eu nu pot spune acum ca va permitem sa opriti acolo, dar sigur ca puteti face cerere oficiala pentru aceasta„, a explicat reprezentantul RATT prezent la dezbatere.

Cei care au reprezentat firmele de turism au spus ca turistii isi doresc foarte mult sa se plimbe cu vaporasele ori cu bicicletele prin oras, dar ca acest lucru nu le este permis.

Vaporasele nu circula, iar bicicletele nu pot fi folosite fara carduri RATT. Li s-a explicat ca aceste mijloace de transport sunt achizitionate pe bani europeni si sunt folosite ca mijloace de transport public, nicidecum turistic.

De asemenea, minibuzele electrice nu pot circula pentru ca nu pot fi inmatriculate.

CITESTE SI: Lovitura la un magazin de bijuterii la Timisoara! Cu ce au plecat hotii? 

Tot reprezentantii firmelor de turism s-au aratat nemultumiti de anularea trecerii de pietoni de la Marasti.

Turistii sunt pietoni. Ei doresc sa vada Memorialul Revolutiei. Cum sa ii ducem sa vada acest obiectiv, daca nu avem o trecere de pietoni spre acesta? A fost anulata trecerea de pietoni de la Marasti. Noi trebuie sa ocolim foarte mult sa ajungem cu turistii la Memorial„, a explicat un ghid turistic.

CITESTE SI: Bani de la Guvernul Grindeanu pentru Spitalul de Copii din Timisoara. A fost alocata o prima transa de 7 milioane de lei! 

Ghizii turistici au venit si cu o propunere: RATT sa puna in circulatie, pe parcursul verii, tramvaiul turistic. Acesta sa circule macar la sfarsit de saptamana, dupa un anumit program.

Transportatorii, reprezentantii administratiei si cei din turism urmeaza sa programeze o noua intalnire la care sa analizeze solutii la problemele cu care se confrunta turistii, mai ales ca nu a mai ramas atat de mult timp pana cand Timisoara va fi asaltata de vizitatori dornici sa ia parte la evenimentele din capitala culturala a Europei.

Exit mobile version