Bulevardul Constructorilor se va numi Bulevardul Francesco Illy. Inventatorul expresorului de cafea, omagiat de Primaria Timisoara intr-o zona industriala

TIMISOARA. Dupa ce au anuntat ca vor sa amenajeze o cafenea in memoria lui Francesco Illy in Turnul de Apa din zona Iosefin si l-au facut cetatean de onoare al Timisoarei, reprezentantii Primariei i-au dat unei strazi numele inventatorului masinii automate de facut cafea.

Comisia de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Strazi, Parcuri, Piete din cadrul Primariei Timisoara s-a reunit in 6 august si a decis ca Bulevardul Constructorilor sa se numeasca Bulevardul Francesco Illy. Potrivit viceprimarului Dan Diaconu, nu sunt multi timisorenii care trebuie sa-si schimbe buletinele in urma deciziei comisiei, bulevardul aflandu-se in zona industriala din Calea Buziasului. Mai mult, Bv. Constructorilor avea o dubla denumire, in Timisoara exista si strada Constructorilor.

„Am incercat sa dam numele unuia dintre personajele care a avut in rol in partea de devoltare tehnologica in Timisoara”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.

Francesco Illy s-a nascut in urma cu 121 de ani in cartierul Iosefin din Timisoara, pe vremea Austro-Ungariei. Inventatorul espressorului si fondatorul renumitei marci de cafea ce-i poarta numele, Francesco Illy a fost botezat la Biserica Catolica din Iosefin si a studiat la Liceul Piarist din capitala Banatului. S-a mutat in 1904 la Viena, iar la 22 de ani a fost recrutat in armata austro-ungara si a luptat din 1914 pe front in Primul Razboi Mondial. Dupa razboi, a ramas cu sora lui in Italia, iar la finalul anului 1920 s-a casatorit si a avut doi copii. A lucrat mai apoi cu mai multe companii care se ocupau de vanzarea de cacao si torefiere, au explicat reprezentantii Primariei Timisoara.

In cadrul Comisiei de Atribuire sau Schimbare de Denumiri la Strazi, Parcuri, Piete s-a mai decis si atribuirea unui nume la o strada de legatura intre Musicescu si strada Mures, o intrare noua perpendiculara pe Musicescu. Aceasta se va numi Intrarea Emil Sain, in memoria scriitorului nascut in judetul Timis. Emil Sain s-a stins din viata in decembrie 2012. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, un important dramaturg si posesor al diplomei de excelenta acordata de Primaria Timisoara in anul 2007, explica Diaconu. „Ni s-a parut ca este un gest natural pe care il facem in memoria celui care a fost Emil Sain”, a mai spus viceprimarul.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Poate se vor gandi ca Bulevardul Industriilor si Bulevardul Industriei sa devina un singur bulevard (cu o singura denumire) care sa se intinda de la sensul girator pana la strada Bobalna … asta insemnand ca primaria vor si realiza infrastructura pentru un drum necesar.

  2. Iar legat de denumiri duble:
    De ce sunt doua strazi Cerna? fara nici o legatura una cu cealalta.

    Sau de ce nu se creaza legatura pentru ca Strada Cerna sa fie o unica strada (paralela cu Stand Vidrighin)