Bugetul Timisoarei pentru 2012: 650 de milioane de lei, aproape 150 de milioane de euro. Mai putini bani pentru investitii! Vezi cum se imparte bugetul!

TIMISOARA. Bugetul Timisoarei pentru anul 2012 se ridica la aproape 650 de milioane de lei. Acestea sunt veniturile totale ale primariei, putin peste 400 de milioane fiind doar veniturile proprii. Vezi cum imparte Primaria Timisoara banii si pe ce investitii se duc cei mai multi!

Asadar, pentru Investitii, Executivul primariei a alocat doar 59.063.000 lei, din care suma de 38.348.000 lei este alocata pentru continuarea investitiilor incepute in anii trecuti. Doar 1 milion de lei se vor aloca pentru investitii noi.

Dotarile primariei vor costa anul acesta aproape 3 milioane de lei, pentru studiile de prefezabilitate si fezabilitate ale acestui capitol fiind alocati 438.000. La Politia Locala vor ajunge 73.000 lei.

Pentru Capitolul Invatamant vor fi folositi 1.692.000 lei, dintre care putin peste 1 milion de lei pentru invatamantul prescolar si primar, iar restul pentru cel secundar.

Liceul C.D. Loga primeste anul acesta 187.000 lei pentru dezvoltare si echipare, iar Liceul J. L. Calderon 164.000 lei, pentru cam aceleasi lucrari. 148.000 lei vor ajunge la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau, in timp ce 100.000 lei vor fi folositi pentru construirea unor spatii de invatamant si utilitati pe strada Oituz.

Sanatatea primeste 1.150.000 lei din bugetul local, bani care se vor folosi pentru achizitionarea de aparatura noua in spitale si pentru dotari. Alte aproape 850.000 lei vin din excedentul de anul trecut si din surse proprii de finantare. Astfel, Executivul primarei vrea sa cumpere, cu 700.000 lei, un tomograf nou la Spitalul Municipal, iar cu 23.000 lei sa faca unele dotari la Spitalul de Copii Louis Turcanu. O statie de monitorizare hemodinamica la Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes va costa Primaria Timisoara 200.000 de lei.

Pentru extinderea Corpului Sectiile chirurgie prematuri si Laborator Pneumoftiziologie si reabilitarea cladirii de la Spitalul de Copii Louis Turcanu municipalitatea aloca 50.000 de lei.

Capitolul Cultura, recreere si religie primeste 8.251.000 lei. Primaria are in plan reabilitarea Salii Capitol, careia i-a alocat 790.000 lei din tot bugetul dedicat Culturii, in timp ce pentru alte dotari ale Filarmonicii sunt alocati 177.000 lei din bugetul de anul acesta.

Pentru intretinerea de gradini, parcuri, zone verzi, baze sportive si de agrement, executivul primariei pregateste 7.247.000 lei. Cu acesti bani vor continua lucrari incepute in anii trecuti, dar vor incepe si cateva investitii noi. Cei mai multi bani sunt alocati pentru Parcul Copiilor, care ar trebui sa fie finalizat in aceasta primavara: 5.725.000 lei. Se vor continua lucrarile si la locul de joaca de pe strada Iorgovanului, iar o alta parte din bani se duc pentru amenajarea de parcari ecologice, pe strazile Circumvalatiunii, Intrarea Castanilor si Harniciei, dar si pe Intrarea Sabinei si pe strada Musicescu.

Ca si lucrari noi, municipalitatea vrea sa amenajeze Parcul Lotusului cu 200.000 lei si sa modernizeze Parcul Lidia din Girocului, cu 88.000 lei. Pentru reconstructia ecologica a baltii de pe strada Lamaitei vor fi alocati 102.000 lei.

Capitolul Asigurari si Asistenta Sociala primeste 173.000 lei anul acesta din bugetul local, iar Cantina de Ajutor Social beneficiaza de 103.000 lei pentru functionare si de 24.000 lei pentru dezvoltarea unui Centru Social in regim de urgenta.

27.006.000 lei se duc la Capitolul Locuinte, servicii si dezvoltare publica, in timp ce pentru Alimentarea cu apa si amenajarile hidrotehnice sunt alocati 1.574.000 lei. Primaria aloca pentru iluminatul public 7.681.000 lei si are in vedere extinderea acestuia in zona de nord a orasului, dar si in zona de sud.

Pentru un studiu de oportunitate pentru Sistemul de supraveghere pentru cresterea sigurantei si prevenirea criminalitatii in Timisoara sunt alocati 58.000 lei, iar in studiul de fezabilitate pentru proiectul Trafic management si supraveghere video se va investi 237.000 lei.

Alti 234.000 lei sunt investiti in studiul de fezabilitate pentru reabilitarea malurilor canalului Bega, iar o suma asemanatoare se investeste in studiul de fezabilitate si proiectul pentru reabilitarea centrului istoric al Timisoarei. Pentru PUG-ul orasului, primaria aloca 1.476.000 lei.

La Capitolul Combustibili si energie vor fi pregatiti 2.107.000 lei, majoritatea folosindu-se pentru retehnologizarea, modernizarea si dezvoltarea sistemului centralizat de producere si distributie a energiei termice, adica pentru retehnologizarea centralelor de cartier.

Capitolul Transporturi primeste aproape 15 milioane de lei, mai exact 14.856.000 lei. Din totalul sumei, RATT obtine 7.787.000 lei. Pentru cele 30 de autobuzele articulate sunt alocati aproape 7 milioane de lei, iar pentru achizitia de tramvaie noi 10.000 de lei. Studiile si proiectele primariei costa bugetul 100.000 de lei, iar cele are RATT aproape 600.000 lei.

Pentru Drumuri si Poduri sunt alocati 2.025.000 lei. Pasajul din Calea Sagului mai „inghite” alte 1.845.000 lei, in timp ce pentru studiile la Complexul rutier din zona Michelangelo s-au alocat 179.000 lei.

In strazile din Timisoara se vor investi 2.626.000 lei, majoritatea banilor fiind folositi pentru terminarea lucrarilor deja incepute: amenajare strada Neculce – 1.051.000 lei si modernizare Calea Torontalului – 1.370.000 lei. Vor incepe anul acesta lucrari la strada Steaua, pentru proiect fiind alocati 10.000 lei. Studii se vor face si pentru strada Gladiolelor, Zona Campului, zona Weismuller – Laurentiu Nicoara, intersectia Piata Balcescu, strada Gh. Cotosman si pentru o legatura intre strada Torac si Calea Stan Vidrighin.

Pentru achizitia de mijloace de transport se vor cheltui 2.418.000 lei din bugetul local.

Proiectul de buget a fost deja publicat pe site-ul Primariei Timisoara. Consilierii locali spun insa ca nu il vor aproba pana cand nu il vor studia in amanunt.

„Bugetul nici nu se discuta in plenul de saptamana asta. Eu ma opun la chestia asta pana la Dumnezeu si inapoi. Nici nu intra in discutie in plenul asta, la buget trebuie sa ne uitam cu microscopul, nu cu binoclul. O sa fie dezastru mare daca il lasam cum vor ei, sunt multe probleme care trebuie lamurite”, ne-a declarat Traian Stoia, consilier local si membru al Comsiei pentru buget din cadrul CLT.

Vezi aici intreaga lista a investitiilor si cum se impart banii pe capitole!

VEZI CUM SE IMPART BANII PE DEZVOLTARE!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. nenorocitii astia din primarie se plang ca au un buget mic pe anul 2012 dar vor sa dea la semianalfabetii din politia comunitara si la toti pensionarii,comunistii ,nenorocitii din aceasta politie mai bine zis „

  2. nenorocitii astia din primarie se plang ca au un buget mic de investitii pe anul 2012 dar vor sa dea la semianalfabetii din politia locala „CASA DE PENSII”precum si la pensionarii,comunistii,nenorocitii aia din conducere un drep de hrana format din bani la salar in cuantum de 700lei, daca fac acest lucru consilierii timisoreni in sedinta din 31 01 2012 de la primarie sunt niste nenorociti notorii ai acestui oras de pe bega. din pacate doresc sa mai adaug faptul ca majoritatea angajatilor sunt din sudul si nordul tarii,niste semianalfabeti care spalau parbrize prin peco ‘O M V”sau bagau benzina la msini

  3. „Cei mai multi bani sunt alocati pentru Parcul Copiilor, care ar trebui sa fie finalizat in aceasta primavara: 5.725.000 lei” – TARA ARDE SI NOI FACEM PARCURI ? CE INGHITE ATATEA MILIOANE ? COPACII SUNT DEJA ACOLO DE ZECI DE ANI. UN PASAJ IN ZONA SOLVENTUL CAND ?

  4. o MARE BATAIE DE JOC acest PLAN FINANCIAR-SCRIPTIC-!
    CE ESTE DE FACUT?
    DESCENTRALIZARE LA NIVELUL FIECARUI CARTIER-CIRCUMVALATIUNI!

  5. in an electoral vreti sa spuneti ca nu se vor face suficiente investitii? hai sa fim seriosi, e anul in care ciuhandu se trezeste din hibernare

  6. norma de hrana pt pacalicii locali???de ce?numai daca sau tampit de tot consilierii!cea mai matre gaura in buget este politia locala !