Opinia Timisoarei

Bravo. Hot de buzunare capturat de niste tineri curajosi la Timisoara. Atacatorul tocmai pradase un batran

TIMISOARA. Era trecut de miezul noptii, iar un batran statea in statia de autobuz de la Gara de Nord cu doua plase langa el. Un cunoscut hot de buzunare il urmarea de la mica distanta, in vreme ce complicele lui s-a asezat in fata omului ca sa-i distraga atentia.

CITESTE SI: Momentul in care porneste lucrarea de largire a drumului care leaga Timisoara de Aeroport. Va avea patru benzi de circulatie 

Dupa cateva clipe, hotul s-a apropiat in viteza, i-a smuls telefonul din mana batranului si a rupt-o la fuga.

Dintr-o masina aflata la semafor, doi tineri au observat intreaga scena. Imediat, acestia au sarit din autoturism si au pornit in urmarirea atacatorului.

L-au prins foarte repede, dupa cativa metri. L-au trantit la pamant si l-au imobilizat, apoi au strigat dupa ajutoare. Tipetele curajosilor au fost auzite de agentii de paza din zona Garii care au venit rapid si l-au ridicat pe hot, pe care aveau sa-l predea politistilor. Este un vechi client de-al oamenilor legii, un cunoscut hot de buzunare din Timisoara.

Cei care au asistat la intreaga scena le-au multumit celor doi tineri cu spirit civic pentru gestul lor, Ionut Farago si Ionut Iapa. Acesta din urma isi serbeaza chiar astazi ziua de nastere. A implinit 29 de ani si e fratele consilierului primarului Nicolae Robu, Catalin Iapa.

Nu cred ca am facut ceva extraordinar. Pur si simplu ni s-a parut normal sa-l ajutam pe om. As fi fericit daca si altii in situatia noastra ar proceda la fel„, au spus pentru opiniatimisoarei.ro cei doi tineri.

Exit mobile version