Opinia Timisoarei

Bravo! Drumarii s-au tinut de cuvant. Caii salbatici au primit bunatati de la angajatii DRDP Timisoara. Foto

In urma cu cateva zile, angajatii de la drumuri au dezvaluit imagini fabuloase cu zeci de cai salbatici din padurile Banatului, care ies pana la marginea unei sosele din Caras-Severin in cautare de hrana, punand in pericol traficul.

Pentru a ajuta animalele, si a evita si accidentele, angajatii DRDP Timisoara au decis sa se ingrijeasca acum si de superbele exemplare.

CITESTE SI: Se cauta ‘parinti’ pentru micutii abandonati in centrele de plasament din Timisoara. Cursuri pentru cei care vor sa devina asistenti maternali 

Echipe ale Directiei Regionale de Drumuri si Poduri au lasat indatoririle de zi cu zi, anuntau ca vor duce in padure nutret pentru caii salbatici de la Marila, incercand in acest fel sa-i tina mai departe de sosele. Si si-au tinut promisiunea.

Oamenii au carat baloti de fan, dar si stuleti de porumb si au asezat hrana in locasuri special amenajate pentru cai in mai multe zone.

Mai mult, au improvizat si un jgheab dintr-un trunchi de copac, unde au pus, pe langa hrana, bulgari de sare.

Povestea cailor salbatici de la Marila, jud. Caras-Severin, continua. Colegii nostri de la Districtele Oravita si Carasova au amenajat mai multe locuri unde caii sa se poata hrani, în apropiere de DN 57B. Caii au primit fan, bulgari de sare si coceni de porumb…Ne-am amintit de versurile melodiei lui Victor Socaciu – Caii Liberi: Cine n-a stiut pastra/Caii liberi peste veac/Are inima mai grea/Si-i la suflet mai sarac„, au scris reprezentantii DRDP Timisoara pe pagina de Facebook.

Va reamintim, in urma cu aproape o saptamana, zeci de cai au fost surprinsi la marginea unui drum din zona Marila, in apropiere de Oravita.

Povestea cailor salbatici a inceput cu ani in urma cand au fost inchise exploatarile miniere ori forestiere din apropiere de Oravita.

Lasati liberi, caii s-au inmultit si, de-a lungul timpului, s-au adaptat conditiilor de mediu. Se plimba nestingheriti intr-o arie foarte larga, aproape de localitatile Marila, Bradet si Garliste. In aceasta perioada pot fi admirati alergand prin zapada si adeseori fac deliciul turistilor aflati in excursii cu trenul intre Anina si Oravita, cea mai spectaculoasa cale ferata din Romania.

Exit mobile version