Bataie pentru diriginte de santier la cel mai lung pasaj subteran ce se va amenaja in Timisoara, Solventul. 5 oferte pentru contractul de aproape 240.000 de euro

TIMISOARA. Inca inainte de a fi scoase la licitatie amenajarea pasajului Solventul, respectiv linia de tramvai ce are sa treaca prin el, Primaria Timisoara a deschis competitia pentru angajarea unui diriginte de santier.

CITESTE SI: Cum va arata Cinematograful Studio din Timisoara dupa renovarea de 5 milioane de euro. Proiectul a fost donat primariei care trebuie sa gaseasca un constructor. Foto 

La inceputul lunii iunie, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice a fost facut anuntul de licitatie pentru „Serviciul de asistenta tehnica de specialitate prin diriginti de santier”.
Acesta „constă în verificarea realizării corecte a execuţiei lucrărilor de construcţie în conformitate cu cerinţele impuse în caietul de sarcini şi cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. Tipul lucrarilor care fac obiectul prezentului obiectiv de investitii , sunt: lucrări de pasaj (infrastructură și suprastructură); lucrări de drum (carosabil, trotuare, piste de biciliști); amenajare spații verzi; lucrări linie de tramvai (infrastructură, instalații); lucrări de CF (demontare și refacere linii CF, lucrări de protecție instalații LC, TC, ELEF); lucrări edilitare (apă, canalizare, gaz, electrice _0,4kV și 20kV). Dirigintele de şantier va asigura asistenţă tehnică de specialitate prin diriginţi de şantier pentru lucrările aferente obiectivului de investiţii atât pe perioada execuţiei lucrărilor (24 luni) cât şi în perioada de garanţie a lucrărilor executate, până la efectuarea recepţiei finale a acestora (60 luni)„, se arata in anuntul postat pe SICAP.

La termenul limita de la finele lunii iulie s-au depus 5 oferte: BAU-KUB SRL, AKSA MANAGEMENT, DUE PLAN CONSULT, TOTOR EUGENIA MARINELA PERSOANA FIZICA AUTORIZATA, si BRAYTIM SRL, ca leader, avand subcontractori, CONSTRUCTII FEROVIARE MURES si MAX AMBIENT.

Cele 5 oferte sunt acum in evaluare tehnica, urmand sa fie desemnat un castigator pentru contractul de asistenta tehnica, in valoare de 962.298 lei fara TVA, adica aproape 240.000 de euro, bani de la bugetul local.

In paralel continua licitatiile pentru Studiul de Fezabilitate la liniile de tramvai (aproxcximativ 12 milioane de euro), respectiv proiectarea si executia pasajului pe sub cele 9 linii de cale ferata de la Solventul (24 de milioane de euro).

Dupa ani de tergiversari, in toamna s-a finalizat donatia de teren, de la fostul combinat chimic catre Primaria Timisoara, iar in decembrie era obtinut si Avizul de Mediu.

Pasajul Solventul va usura trecerea din sud in nord si invers si ar mai fluidiza traficul pe traseul Inelului 4 de circulatie.

Va reamintim, Pasajul de la Solventul ar urma sa aiba, in total, patru benzi de circulatie, acestea putand fi chiar largite la trei benzi pe sens, plus liniile de tramvai.

Linia de tramvai care va fi amenajata prin el urmeaza sa ajunga pe str. Garii, pana in dreptul Garii de Nord, unde se va racorda la liniile 1, 2 si 8. Cu o latime de 34 de metri si o lungime de 87, Pasajul Solventul ar urma sa fie cel mai larg si mai lung din Timisoara.

In zona va fi amenajat si un sens giratoriu, dar vor fi facute si piste de biciclete si trotuare, precum si spatii verzi.

„Se va realiza un pasaj care va cupinde linii de tramvai, se va moderniza întreaga trama stradala, inclusiv retelele edilitare stradale, subterane şi supraterane, se vor amenaja trotuare și piste pentru biciclete, zone verzi, aducându-se astfel o contribuție substanțială la reducerea emisiilor de poluanți în atmosferă, reducerea prafului, a nivelului de zgomot și implicit la creșterea confortului şi siguranţei circulaţiei. Servicile si respectiv lucrarile supuse prezentei documnetatii sunt: 726,00 m – străzi modernizate, – 87,09 m – Lungime pasaj inferior, – 259,00 m – Lungime rampe, – 424,00 m – cale de rulare dublă tramvai, – 1 sens giratoriu, – 1355,00 m – piste biciclişti, – 1877,00 m – trotuare, – 5534,00 mp- Spaţii verzi amenajate”, se arata in documentatia postata in Sistemul  Electronic de Achizitii Publice.

Iar pentru ca legatura intre cartierele Dambovita si Iosefin si Ronat – Calea Bogdanestilor sa fie completa, este nevoie si de construirea unui pod nou peste Bega in zona Solventul, pentru care autoritatile spera sa obtina gratis proiectarea, dupa modelul ILSA.

Mai exact, un dezvoltator care va construi in zona un ansamblu rezidential ar urma sa faca documentatia pentru viitorul pod care va lega planuitul pasaj Solventul de zona Dambovita, peste rau.

Vom avea o dezvoltare ca si in zona ILSA. Un dezvoltator imobiliar vrea sa faca acolo un ansamblu de locuinte, iar noi le-am cerut sa faca si studiul de fezabilitate si proiectul tehnic pentru pod”, au explicat recent pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Primariei.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O sa iasa si asta cu trotuar „tehnic” :)))
    peste vreo 10 ani

  2. Fi-ti sighi usor ..!