Opinia Timisoarei

Bataie de joc! Penele de curent de pe strazile din Timisoara atrag amenintari extreme la adresa ENEL

TIMISOARA. Iti bagi degetele in ochi pe strada la Timisoara si te temi sa nu-ti rupi gatul pentru ca nu vezi pe unde mergi. Aceasta intrucat tot la cateva nopti, orasul e cufundat in bezna. Iluminatul stradal se intrerupe extrem de des, iar intunericul invaluie cartiere intregi si chiar tot orasul uneori.

In vara anului trecut Primaria Timisoara anunta ca la renegocierea contractului cu furnizorul de energie electrica pentru oras a smuls promisiuni ferme ca penele de curent vor deveni o amintire.
Cum situatia nu s-a imbunatatit defel, ci dimpotriva, primarul Nicolae Robu schimba foaia.

In repetate randuri mi-am exprimat nemultumirea fata de serviciile furnizate de Enel. Din pacate, dupa o vreme, dupa ce am avut senzatia ca situatia s-a imbunantatit, constat ca sunt frecvente penele la iluminatul stradal. Am fost informat pe Facebook ca in Freidorf a fost o cadere de tensiune mai mare. Oamenii au ramas fara curent si in locuinte. E inadmisibil asa ceva si cred ca un astfel de operator nu are ce cauta pe piata. Mesajul lor sper sa fie receptat de Enel. Pe mine nu ma incalzeste cu nimic ca o pana care ne lasa in bezna va fi remediata in 24 de ore. Cu atat e mai inacceptabil sa stam fara curent in locuinte ca in vremurile negre. Enel trebuie sa inteleaga ca are obligatia ca operator pe piata sa isi respecte clientii„, a declarat Nicolae Robu.

Nemultumit, edilul trece la amenintari.

In ceea ce priveste iluminatul public si, daca nu vedem un proiect de investitii pentru remedierea situatiei, e timpul sa renuntam la serviciile Enel pentru ca exista concurenta pe piata. Mai rau de asa nu se poate, daca vom vorbi si cu alti furnizori. Vom avea o discutie cu reprezentantii Enel. Contractul acela e impus de companie, nu e negociabil. Nu pot sa va spun cand expira contractul, dar va fi curand. S-a facut o reducere substantiala si s-a venit cu angajamente ferme ca se iau masuri si ca se va imbunatati fiabilitataea furnizarii de energie electrica, atunci cand s-a semnat contractul.
Vom iesi pe bursa, vom aplica procedurile legale. Vrem parteneri seriosi„, a precizat Nicolae Robu.

Exit mobile version