Opinia Timisoarei

Bataie de joc pe o strada din Timisoara. Se surpa trotuarele in fundatia unui bloc ce se va ridica la doar 4 metri de un altul. Acuzatii grave in santierul care afecteaza proprietatile vecinilor. Foto si video

TIMISOARA. Peretii fundatiei surpati cu tot cu trotuar, distanta de doar 4 metri intre constructia noua si blocul vecin sau regim de inaltime in zona depasit. Acestea sunt doar cateva dintre problemele de pe un santier din Timisoara semnalate de localnici.
Se intampla pe strada Maresal Constantin Prezan (fosta Lidia), unde un constructor ridica un bloc de locuinte.

Oamenii care stau in apartamentele din blocul alaturat santierului sunt furiosi, se tem ca lucrarile de la noul imobil le vor afecta proprietatea si sunt decisi sa dea Primaria Timisoara in judecata, daca nu se remediaza situatia.

Totul a inceput in urma cu cateva luni cand un dezvoltator imobiliar a cumparat terenul amplasat langa blocul lor. Cand muncitorii s-au apucat de treaba si au sapat fundatia, proprietarii din vecinatate si-au dat seama ca noua cladire avea sa fie mult prea aproape de blocul deja existent. Mai exact, vor fi doar 4 metri intre constructii.

In plus, spun vecinii, constructorul s-ar fi apucat de treaba la sfarsitul verii, iar autorizatia de constructie ar fi obtinut-o mult mai tarziu…

Locatarii din zona au semnalat situatia la Primaria Timisoara, la Politia Locala, dar si la Inspectoratul de Stat in Constructii, insa fara niciun rezultat. In cele din urma, oamenii au apelat la un avocat.

Au inceput problemele de cand au cumparat terenul din fata si au pornit lucrarile. Nu aveau nicio Autorizatie de Constructie, noi am facut sesizari la Primarie, Politia Locala, Inspectoratul de Stat in Constructii. In afara de Politia Locala nu s-a interesat nimeni. Dupa ce au obtinut Autorizatie, se pare ca a venit cineva de la ISC care le-a atras atentia asupra unor lucruri… Ei au inceput sa lucreze, insa extrem de prost. Malurile au inceput sa se surpe… Noi am continuat sa trimitem sesizari la autoritati. Ei  sunt la 4 metri de bloc. Intre cele doua blocuri e o placa, iesirea din bloc. Azi era surpat pe sub placa si ei au incercat sa astupe cu nisip… e prea aproape, dar se pare ca pentru autoritati e in regula. Autorizatie de Constructie au obtinut recent, dar acum 3-4 luni au inceput lucrarea. Panoul acela cu ce reprezinta constructia l-au pus dupa ce au obtinut autorizatia de la Primarie”, declara Ovidiu Petoi, unul dintre timisorenii afectati de santierul de pe Maresal Prezan.

Nemultumirile vecinilor au legatura si cu regimul de inaltime, despre care sustin ca este depasit prin proiect. Noul bloc va fi mai sus decat cea mai inalta constructie din zona.

Au primit autorizatie fara ca cineva sa verifice regimul de inaltime. Blocul in care locuiesc eu este cel mai inalt din zona. Blocul ce se construieste va fi, insa, si mai inalt. Nu se respecta regimul de inaltime. Mai mult, ei au sapat acum la 6 metri adancime pentru ca vor face parcare subterana. Problema e ca s-a adunat foarte multa apa in locul sapat, apa care le ‘manaca’ malurile si care afecteaza si blocurile din vecinatate”, a mai declarat Ovidiu Petoi.

Furiosi pe ceea ce se intampla la 4 metri de blocul lor, oamenii au tocmit un avocat care in aceste zile bate la usile institutiilor pentru a  opri cat mai grabnic lucrarile ce le afecteaza proprietatile si spun ca nu se vor lasa pana cand nu vor fi luate masurile legale in privinta celor semnalate.

Exit mobile version