Opinia Timisoarei

Bataie de joc la 112, la Timisoara. Pompierii pusi pe drumuri de o femeie care a inventat un incendiu, dupa ce si-a uitat cheile in casa

TIMISOARA. S-a dat alarma, joi dimineata, iar pompierii au pornit de urgenta spre o locuinta unde au fost anuntati ca in orice moment poate sa izbucneasca un incendiu, dupa ce o oala a fost uitata pe foc.

CITESTE SI: Politistii care merg sa ia masa in centru la Timisoara isi parcheaza masina de serviciu langa restaurant, pe strada pietonala. Video 

Apelul a fost dat chiar de proprietara locuintei, o femeie care le-a povestit pompierilor ca a iesit din apartament si a ramas blocata in afara locuintei, uitand pe aragazul aprins o oala.

Imediat, un echipaj a pornit spre adresa indicata. Ca sa nu ii sparga usa apartamentului, pompierii au intrat pe un geam deschis al locuintei, la etajul 2. Ajunsi in casa, au constatat ca, de fapt, totul a fost o farsa.

Senina, femeia a recunoscut ca doar si-a uitat cheile in casa si a ramas blocata pe dinafara, astfel ca a inventat o situatie de urgenta, pentru a fi ajutata de pompieri.

„Proprietara a uitat cheile in locuinta si a “inventat” o situatie de urgenta pentru a putea solicita interventia pompierilor. Deoarece s-a constatat ca este o alarma falsa, au fost anuntate organele abilitate care au aplicat o amenda de 500 lei. Cetatenii trebuie sa constientizeze ca in timp ce echipajul a fost ocupat cu o alarma falsa, solicitarea neprezentand o situatie de urgenta, se putea produce un accident grav cu persoane incarcerate sau o alta situatie de urgenta in care fiecare minut conteaza, iar timpul de raspuns sa fie mai mare”, transmit reprezentantii ISU Banat.

Oamenii legii atrag atentia ca apelurile false la 112 atrag dupa ele amenzi, cuprinse intre 500 si 1.000 de lei.

Exit mobile version