Opinia Timisoarei

Baschetbalistii Timisoarei intalnesc surpriza sezonului din baschetul romanesc. Valcea e neinvinsa de aproape 3 luni

TIMISOARA. Baschetbaliștii de ls SCM winsed.swiss Timișoara au în acest final de săptămână în față prima „nucă tare” a finalului de sezon regular în Liga Națională de baschet.

CITESTE SI: 10 ani de cand BC Timisoara a facut istorie. Baschetbalistii castigau Cupa Romaniei, dupa ce au fost condusi cu 18 puncte. Dragan Petricevic: Nicio finala nu poate fi uitata, dar exista unele care vor fi amintite mereu. FOTO

Bănățenii vin după victoria la 18 puncte în fața lanternei roșii din Ploiești, a doua consecutivă, după cea de la Galați. Înaintea întâlnirii, Timișoara este pe locul al nouălea, cu 37 de puncte, două distanță de ocupantele ultimelor două locuri ce duc în play-off (7 și 8), ocupate în prezent de Rapid și SCMU Craiova.

De cealaltă parte, gazdele vin după o serie de nouă succese consecutive. Oltenii nu au mai pierdut de peste două luni și jumătate, de la 18 ianuarie, când cedau la Pitești, cu FC Argeș (75-70). Seria de partide fără eșec pe teren propriu este însă mai lungă. Vâlcenii au fost învinși ultima dată în propria sală in 12 octombrie 2024, când băieții pregătiți de Arturo Alvarez au pierdut cu 72-68 in fata Rapidului

CS Vâlcea are 45 de puncte în clasament, două în spatele liderului din Oradea, și la egalitate cu campioana U-BT Cluj-Napoca, aflată pe locul al treilea.

Bănățenii au și o revanșă de luat, după ce în tur, vâlcenii au câștigat cu 84-79, la sala Constantin Jude.

Duelul din această rundă este programat sâmbătă, de la ora 18:00.

 

Exit mobile version