Opinia Timisoarei

Avram Iancu loveste pe Internet. Hackerii romani au spart site-urile publicatiilor unguresti

Cativa hackeri romani au planuit o razbunare inedita in urma gestului unui cetatean maghiar, care a spanzurat o papusa cu chipul lui Avram Iancu. Romanii au spart mai multe site-uri ale televiziunilor si publicatiilor importante de la Budapesta.

Vizitatorii paginilor de internet erau intampinati cu mesajul: poporul roman nu va mai intoarce si celalalt obraz, urmat de patru versuri despre Avram Iancu ale poetului Adrian Paunescu.

Gruparea de hackeri Romanian National Security a spart site-urile publicatiilor si televiziunilor TV 2, Budapest Times, Magyarhirlap si Echotv.

Vizitatorii erau intampinati cu un mesaj in limba romana care facea referire la evenimentul de la Miercurea Ciuc, in care extremistul Csibi Barna a spanzurat simbolic o papusa care il intruchipa pe Avram Iancu, chiar de ziua maghiarilor.

„V-ati inselat crezand ca o palma data istoriei si poporului roman va intoarce si celalalt obraz. Constiinta nationala ne obliga sa luam masurile morale ca Eroii Neamului Roman sa se odihneasca in continuare in liniste.(…)Nu vom uita si nu vom ierta. Puneti-ne rabdarea la incercare“. Aceasta este o parte din mesajul postat de gruparea Romanian National Security pe site-urile publicatiilor maghiare.

„O organizatie de hackeri romani ce au luat in maini legea si pedepsesc statele straine” este deviza celor de la Romanian National Security, care au accesat si modificat paginile principalelor site-urilor unguresti, asa cum au procedat si cu alte ocazii.

Anul trecut, de aceelasi tratament s-au bucurat si site-urile Le monde, Le Figaro sau The Telegraph. Hackerii romani au reactionat fata de acuzatiile jurnalistilor straini care spuneau ca „romanii sunt o natie de tigani.”

Exit mobile version