ARAD. Un planor s-a prăbușit sâmbătă în Arad, în curtea fabricii Astra Vagoane. Cele doua persoane aflate la bord, un baiat de 18 ani si pilotul de 48, au murit.
”Accident aviatie – avion de mici dimensiuni prăbușit în curtea unei societăți comerciale din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu.
Intervin forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului sunt alocate și trei ambulanțe SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime de sex masculin, ambele prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Până la sosirea pompierilor militari arădeni, serviciul privat pentru situații de urgență din cadrul societății comerciale a acționat pentru stingerea incendiului izbucnit la avionul de mici dimensiuni. Cazul a rămas în atenția autorităților abilitate, care vor efectua cercetări ulterioare„, transmit reprezentantii ISU Arad.
Pilotul de 48 de ani care și-a pierdut viața în incidentul aviatic din curtea Astra Vagoane era arădeanul Vlad Zgărdău.
Acesta era de profesie pilot la compania de zbor WizzAir și locuia la București, noteaza specialarad.ro.
El împreună cu băiatul de 18 ani au decolat cu aeroplanul de la Aeroclubul Charlie Bravo din localitatea Șiria și urmau să aterizeze la Arad. Tanarul dorea sa-si ia brevet.
Ancheta a fost preluata de procurorii de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara.
„În urma evenimentului, un tânăr de 18 ani și un bărbat de 48 de ani și-au pierdut viața.
A fost constituită o echipă operativă, în vederea asigurării locului producerii evenimentului.
Totodată, a fost informat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, competent în vederea efectuării cercetărilor„, au transmis reprezentantii IPJ Arad.
Foto: Specialarad.ro