Site icon Opinia Timisoarei

Au blocat intrări în curți, garaje sau grădinițe la Timișoara. Sute de șoferi amendați de la începutul anului de polițiștii locali. FOTO

TIMIȘOARA. Sute de amenzi date de polițiștii locali în mai multe zone din Timișoara șoferilor care au parcat cum s-a nimerit și au blocat căi de acces în curți sau garaje. Alții au împiedicat lucrări pe domeniul public, ce erau deja anunțate.

CITESTE SI: Cristian Rudic, fostul director al Operei Române din Timișoara, condamnat la închisoare cu suspendare pentru corupție

Unul dintre conducătorii auto și-a lăsat mașina în fața intrării în curtea unei clinici de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, iar reprezentanții unității medicale au sesizat Poliția Locală.

Timișorenii i-au chemat de asemenea pe agenți după ce șoferii și-au lăsat mașinile pe străzile Holdelor, Eugen Pop sau Orșova și au blocat intrarea în garaje.

Pe Bulevardul Cetății sau strada Bradul a fost blocat accesul în parcări ale blocurilor din zonă, iar pe alte străzi precum Traian Lalescu, Aurel Cosma, Ciprian Porumbescu, Dr. Ioan Mureșan a fost blocat accesul în curțile unor case.

O altă situație a fost înregistrată pe strada Tibiscum, unde proprietarii unor mașini au fost amendați pentru că nu și le-au mutat pentru a permite toaletarea copacilor, operațiunea fiind anunțată.

De asemenea, angajații Gradiniței PP29 de pe Strada Mureș au semnalat faptul că un autoturism a blocat poarta de acces destinată aprovizionării, fiind nevoie de intervenția polițiștilor locali pentru eliberarea zonei.

De la începutul anului până în prezent, polițiștii locali au sancționat nu mai puțin de 314 conducători auto, suma totală a amenzilor fiind de 254.340 lei ca urmare a sesizărilor telefonice de la cetățeni.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto că, potrivit OUG 195/2002, este interzisă staționarea autovehiculelor în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice, iar nerespectarea legislației atrage sancțiuni între 810 și 1012,5 lei și trei puncte penalizare la permis și chiar ridicarea autovehiculelor în unele cazuri“, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version