Atentie unde aruncati gunoaiele! Politistii locali au mana libera sa dea cele mai mari amenzi

TIMISOARA. „Trebuie sa facem diferenta dintre localitate si comunitate. Timisoara trebuie sa fie o comunitate!” – este parerea viceprimarului Adrian Orza, care a spus ca va sta pe capul Politiei Locale sa dea amenzi mari timisorenilor care arunca gunoaie pe strada si nu-si respecta concetatenii.

Numai in primele doua luni ale anului, oamenii legii au dat aproape 1.000 de amenzi celor ce arunca gunoaie pe domeniul public sau pe spatiul verde. Amenzile sunt si ele destul de mari, pornesc de la 500 de lei, adica 5 milioane de lei vechi, si pot ajunge pana la 1.000 de lei, mai precis 10 milioane de lei vechi. Dar acestea sunt numai pentru cei care arunca ambalaje pe domeniul public. Daca sunt prinsi ca le arunca pe spatiul verde risca amenzi de la 50 la 100 de lei.

In Timisoara exista deja mai multe organizatii care duc campanii prin care sa-i faca pe timisoreni sa constientizeze ca gunoaiele trebuie aruncate selectiv, in containere speciale.

Ghid de colectare selectiva

Tinerii voluntari de la organizatia Eco Club Timisoara lanseaza chiar in aceasta luna un proiect – „Mai da-mi o sansa! Colecteaza selectiv!”.
Ei vor sa le dea timisorenilor ghiduri de colectare selectiva, prin care sa le explice ce trebuie sa faca pentru a-si arunca corect gunoaiele si cum trebuie sa o faca.

„Consideram ca acest ghid ce va urma sa fie editat va facilita accesul cetatenilor, studentilor, elevilor la informatiile necesare adoptarii unui comportament mai responsabil fata de mediu si sprijinirea invatarii colectarii selective”, spun tinerii de la Eco Club.

Ghidul va ajunge in mainile timisorenilor, cel mai probabil, in luna mai. De altfel, el va exista si intr-o varianta online, de unde timisorenii il vor putea descarca gratuit.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. sigur ca da insa……cine le plateste???NIMENI !