Opinia Timisoarei

Atentie! Ce puteti pati, daca ajungeti vineri la medicul de familie?

Nu vor fi eliberate retete compensate si gratuite, iar consultatiile vor fi platite sau reprogramate, la medicul de familie vineri. Medicii de familie protesteaza fata de conditiile din contractul cadru propus de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Medicii spun ca sunt nemultumiti pentru ca sunt obligati sa semneze retroactiv mai multe acte aditionale la contractul cadru, cu prevederile carora nu sunt de acord. De asemenea, ei cer sa li se mareasca bugetul.

In cazul in care vor exista urgente, pacientii vor fi fi redirectionati catre spitale.

Pana in prezent, reprezentantii CNAS nu au reactionat, desi nemultumirile au fost exprimate public inca de saptamana trecuta, cand a fost pichetat Ministerul Sanatatii.

La actiunea de protest de vineri sunt asteptati sa se ralieze circa 11.000 de medici de familie din toata tara.

Totodata, sute de cadre medicale vor protesta joi, intre 12:00 si 14:00, la sediul Ministerului Muncii, au anuntat reprezentantii federatiilor sindicale, nemultumirile fiind legate de prevederile noii legi unice a salarizarii, care este inca in discutii.

Peste 12.000 de angajati din sistemul sanitar din toata tara au participat la o greva japoneza in perioada 21-27 martie, iar dupa manifestatia de astazi, urmeaza pichetarea Ministerului Sanatatii, pe 7 aprilie, de Ziua Mondiala a Sanatatii, potrivit calendarului anuntat de sindicalisti.

Exit mobile version