Asezarea meselor unde li se scurge-n cap clientilor apa de ploaie, autorizatiile tot cu dosar cu sina la ‘muzeul ghiseelor’, fara program de spalare a strazilor. Patronii de terase acuza de lipsa de viziune noul Regulament al Primariei Timisoara

TIMISOARA. Solicita o dezbatere publica reala, asa cum cere legea, pe noul Regulament de functionare a teraselor din Timisoara intocmit de administratia Fritz.

CITESTE SI: Umbrele si copertine doar bej in zona istorica, mobilier fara culori contrastante, asezat la distanta de cladiri. Program pana la 1 noaptea doar in weekend. Noul regulament al teraselor la Timisoara 

Reprezentantii industriei ospitalitatii reclama lipsuri importante din document, faptul ca functionarii au dat copy-paste la bucati intregi din vechiul Regulament care n-au nicio legatura cu noua gandire, dar si ca repozitionarea meselor si scaunelor e lipsita de viziune, intrucat clientilor li s-ar scurge in cap apa de ploaie.

Printr-o scrisoare deschisa, semnata de Patricia Bociu, presedintele Asociatiei Uniunea Gazdelor Banatene, proprietarii de terase cer primarului Dominic Fritz sa organizeze o dezbatere publica pe marginea Regulamentului proaspat intocmit privind noile conditii de desfasurare a activitatilor de comert stradal – terase – pe raza municipiului Timisoara.

Proiectul propus este incarcat de rigiditate, este lipsit de viziune, total nepotrivit pentru un oras care se doreste turistic sau chiar mai mult decat atat, Capitala Culturii. Pe langa viciile de continut exista cateva vicii de forma, cum ar fi, de exemplu, art14 cap4 unde se poate observa ca paragraful a fost copiat ad-literam din vechiul regulament, facandu-se referire la acordul de functionare ambulant care nu face obiectul acestui regulament sau art 17 care permite detinerea a maximum doua amplasamente pentru fiecare punct de lucru, situatie posibila in varianta vechiului regulament, doar in cazul amplasamentelor licitate.

Sustin intru totul necesitatea unui nou regulament si adoptarea unor reguli actualizate de functionare si amenajare a teraselor, dar proiectul de hotarare propus nu asigura un mediu favorabil infiintarii sau dezvoltarii afacerilor, nu prezinta gesturi pentru comunitate, nu duce la cresterea calitatii vietii timisorenilor, nu ajuta la dezvoltarea brandului local.

Consider ca era in interesul tuturor un regulament care sa aiba in vedere tendintele si provocarile din domeniul ospitalitatii, sa tina cont de obiceiurile noi de consum post pandemice, sa permita diversitatea conceptelor, sa aiba unul din principalele puncte de plecare evolutia pietei si desigur sa nu ingradeasca parteneriatele furnizor-locatie.

Pe langa toate restrictiile, impuse prin regulament in ceea ce priveste aspectul estetic al teraselor ,si care sunt discutabile (va rog sa aveti in vedere propunerea de amplasare a meselor sub umbrele conform Anexei 8 in care se poate observatotala lipsa de viziune asupra functionalitatii spatiului, mesele fiind pozitionate la limita umbrelelor, chiar in zona de scurgere a apei pluviale), lipsesc cu desavarsire prevederi in ceea ce priveste gospodarirea spatiilor destinate pentru terase.

Printr-un regulament trebuie stabilite practicile unitare in ceea ce priveste tinuta decenta a personalului de servire, programul de curatenie generala prin care sa se stabileasca zilele din luna in care se spala strazile pe care sunt dispuse tersele, intervalele orare pentru aprovizionare, promovarea brandului local si multe altele asemenea.

Intr-o alta ordine de idei, procedura de autorizare a ramas la fel de rudimentara. Ne dorim un consilier care sa prezinte un material informativ si care, in situatii specifice, sa poata indruma solicitantul, nu sa depunem in continuare dosarul cu sina la ”muzeul ghiseelor” de la Camera 12 si sa asteptam sa se respinga sau sa se aprobe cererea.

Pentru toate cele enumerate mai sus si pentru multe altele, va solicit respectuos sa dispuneti organizarea unor dezbateri publice reale la care sa participe toate categoriile socio-profesionale interesate: agenti economic – persoane fizice autorizate, persoane juridice, intreprinderi individuale si familiale care desfasoara activitati sociale, sportive, comerciale sau care presteaza servicii catre populatie (producatori directi, comercianti, organizatii si fundatii, institutii publice, consumatori)„, se arata in scrisoarea deschisa a Asociatiei Uniunea Gazdelor Banatene.

Va reamintim, in urma cu o saptamana, a fost publicat proiectul unui nou Regulament pentru functionarea teraselor la Timisoara.

Schimbarile sunt legate de pozitionare meselor si scaunelor direct pe pavaj si eliminarea oricarui fel de platforma pentru ele, fara ingradiri, iar jardinierele cu flori vor fi permise doar in colturi.

Va exista un set de reguli generale, aplicabile la nivelul intregului municipiu si reguli suplimentare pentru zonele istorice si malul Canalului Bega.

Iata cateva dintre modificarile propuse pentru terasele din zona centrala:

Pe strada Florimund Mercy, terasele pot fi amplasate de-a lungul fatadelor, la maximum 2 m de cladire, in asa fel incât sa existe 2m liberi pentru autospeciale. Va fi interzisa amplasarea umbrelelor.

In Piata Libertatii, terasele pot fi amplasate de-a lungul fatadelor, la maxim 10 m de cladire si cu spatiu de acces pentru pietoni, intre terasa si cladire, de 3 m. Va fi interzisa amplasarea teraselor pe zona marcata a fostelor bai turcesti si a fantanii.

Pe malurile Canalului Bega, terasele pot fi amplasate doar in proximitatea punctului de lucru si fara sa afecteze culoarul pietonal sau velo. Va fi permis mobilier stil „beer garden”, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

Terasele vor putea fi acoperite cu umbrele sau copertine. In cazul celor din interiorul zonei istorice acestea vor putea fi doar de culoare bej/crem si nu vor fi inscriptionate cu reclame, asa cum se intampla de foarte multi ani la Timisoara.

Mobilierul va fi doar din lemn sau metal, in concordanta cu arhitectura frontului stradal si nu vor fi permise culorile stridente. Pe scaune si pe mese vor fi permise inscriptiile cu numele comerciantului.

In afara zonei istorice, umbrelele si copertinele vor putea avea reclame pe partile laterale, de marimi mici si in culori monocromatice. Umbrelele si copertinele vor putea fi doar in nonculori (negru, alb sau nuante de gri). Mobilierul urban va putea fi realizat doar din lemn, ratan, metal sau propilena, nefiind permise alte tipuri de plastic.

Terasele din zonele Piata Unirii, Piata Victoriei, Complexul Studentesc vor fi deschise pana la 24:00, de duminica pana joi, si pana la 1:00 in zilele de vineri si sambata. In restul orasului, terasele vor putea functiona zilnic pana la ora 22:00.

Concertele de muzica live, punctuale, vor necesita un aviz din partea comisiei pentru adunari publice. Doar terasele amplasate in curtile din interiorul imobilelor vor putea avea muzica live oricand, insa cu acordul scris al locatarilor.

Nerespectarea regulamentului va duce la amenzi cuprinse intre 1000 si 2500 de lei, dar sunt propuse si sanctiuni suplimentare, cum ar fi revocarea autorizatiei dupa trei abateri, desfiintarea tuturor amenajarilor si eliberarea amplasamentului.

Proiectul poate fi consultat integral pe site-ul Primariei Timisoara si va fi supus votului consilierilor locali.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. O chestie tampita mi se pare obligarea food truck-urilor sa aiba energie electrica independenta. Adica sa pornesc generatorul langa rulota sau sa car 600kg de baterii in loc sa ma leg la o simpla priza la care conectarea/deconectarea se fac instant? Sunt de acord cu independenta fata de legarea la apa sau canal, dar sa nu te poti cupla la o priza e absurd. Evident, Primaria Timisoara nu spune ce solutii sunt viabile, doar ca asa trebuie si sa te descurci. Atentie, nicaieri in tara. Doar in Timisoara.

  2. In centru Timisoarei nu te poti plimba niciunde, te impiedici de terase care ocupa 90 la suta din trotuar. Nu pot trece 2 persoane deoadata intre terase.
    DOAR BANI BANI BANI, aveti in cap!
    Redati Timisoara TIMISORENILOR!

  3. Fosta candidată de la UNPR care a luat 1,7% în 2012 se crede iară în politică.
    Ia pe persoană fizică o asociație de care n-a auzit nimeni și încearcă să spună ceva care face sens.

    Problema majoră a regulamentului vechi e că nu s-au respectat regulile. Zice de restricții de parcă-s destule noi. Poate e supărată că trebe să dea acces 3 metri să circuli ca omu pe lângă terasa ei în Unirii, că 7 metri lățime nu-s de-ajuns, vrea 10m…

  4. Din lunga epistola a Asociatiei Uniunea Gazdelor Banatene nu se intelege care sunt problemele, cu atat mai putin cum se pot rezolva!
    Citez din scrisoarea adresata PMT: „un regulament care sa aiba in vedere tendintele si provocarile din domeniul ospitalitatii, sa tina cont de obiceiurile noi de consum post pandemice, sa permita diversitatea conceptelor, sa aiba unul din principalele puncte de plecare evolutia pietei si desigur sa nu ingradeasca parteneriatele furnizor-locatie” – un limbaj de lemn, plin de termeni generali si fara sens, care se doreste a fi de folos, dar care nu ajuta la nimic.
    Ce obiceiuri post pandemice, cand oamenii isi doresc obiceiurile pre-pandemice prin iesirea la terase?
    Ce diversitate a conceptelor – vreti tiganie la fiecare metru?
    Ce ingradire a parteneriatelor mentionati, cand nimeni nu a fost restrictionat la vreun parteneriat?

    Regulile sunt foarte bune: fara inaltarea meselor/teraselor pe piedestale de lemn, fara jardiniere care mai ocupa 1 m din trotuar, culori calde, ale pamantului. Iar din schita se vede clar ca nu curge apa de pe umbrela pe masa daca se respecta amplasarea meselor sub umbrele. De fapt in scrisoare scrie de „aspectul estetic al teraselor ,si care sunt discutabile” unde se aminteste de apa care curge pe clienti. Deci e ceva discutabil, dar OT scrie in titlu ca „li se scurge-n cap clientilor apa de ploaie”. Nu li se scurge „pe cap”… Dar cand nu ai nimic in cap, poti sa scrii si ca se scurge apa de ploaie „in cap”.

  5. Au scos masinile din zona centrala si acum ne inghesuie terasele ca sa nu mai zic ca tot centrul miroase a mancare de parca ar fi bucataria unei cantine. Si cireasa de pe tort, DoNimic isi impune viziunea estetica dar total lipsita de aplicabilitate practica asupra umbrelelor. Lucru devenit normal din moment ce individul se pricepe la toate…

  6. Foarte importante aceste terase,se vede ca nu se mai concepe viata fara ele,pentru anumite categorii de populatie.
    Sigur este foarte interesant de studiat de ce ar vrea unii sa bea o bere care costa doi la magazin cu 20 de lei la terasa,sau o apa plata la 0,5 litrii care costa 1 leu sa o bei cu 15 lei,si multe altele.
    Dar necunoscute sint caile Domnului.
    Se pare ca cu cit sint mai multe terase creste si nivelul de trai.
    Nu am vazut asemenea polemici fata de lucrurile chiar importante,sa spunem de exemplu despre mincarea din spitale,sau cum sint ingrijiti batrinii in caminele de batrini si alte asemenea.
    In schimb polemici la greu despre terase,sali de sport,mol,etc.
    Se vede de la mare distanta ca directia spre care se indreapta societatea este una foarte buna.

  7. Profesionalitatea ne lovește din nou în plin, avem dovada lumii paralele în care trăiește și acționează primăria.

    • Comentatul ca sport sau obligație de partid el la modă. Oamenii bagă aceeași fraza fara sa citească și fără să găsească