Aquapark in Timisoara, faza pe cartier! Ce sprijin surpriza a aparut?

TIMISOARA. Ca am putea scapa de drumurile la aquaparkurile din Ungaria suna bine. Recent, doi consilieri locali au propus municipalitatii sa amenajeze un aqualand in zona Mehala, pe o suprafata de 12 hectare, pe un teren ce apartine Primariei Timisoara. Primarul Nicoale Robu insa n-a vazut cu ochi buni propunerea.

Alesii Dan Idolu – PSD si Nistor Geana – PLR au cerut municipalitatii sa dea drumul studiului de fezabilitate pentru amenajarea unui aquapark in Timisoara sustinand ca oricum banii pentru acest studiu au fost deja alocati, in luna februarie a acestui an. Vorbim despre 100.000 de lei, destinati doar SF-ului (studiu de fezabilitate).

Este oportuna si relativ urgenta finalizarea studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de interes local si regional, deoarece trebuie sa fim pregatiti cu documentele necesare intocmirii si depunerii cererii de finantare in momentul in care se publica ghidul solicitantului, aferent axei de finantare gestionate de ADR 5 Vest. Finantarea acestui obiectiv, in proportie de 70% din bugetul local, trebuie sa fie dedicata in primul rand contribuabililor Timisoarei. Acest obiectiv va genera venituri pentru bugetul municipiului”, se arata in motivarea celor doi consilieri locali.

In urma cu mai bine de o luna, in sedinta ordinara a consiliului local, alesii i-au inmanat primarului Timisoarei un memoriu tehnic in care au trecut si locul gasit de ei: zona Grigore Alexandrescu din cartierul Mehala, pe drumul spre Jimbolia.

Dan Idolu si Nistor Geana sustin ca acolo se poate ajunge relativ usor cu masina sau chiar cu autobuzul 13. Terenul de 12 hectare apartine primariei, insa ar fi deajuns doar 8 ha.

Pe acestea s-ar amenaja bazine acoperite, bazine in aer liber, pe o suprafata de 15.000 de metri patrati – doua bazine exterioare cu apa termala si cu zona de jocuri acvatice si hidroterapie pe aproximativ 5.000 mp si doua bazine interioare cu apa termala si cu jocuri si hidroterapie, tot pe 5.000 mp, zona SPA, de relaxare, masaj si fizioterapie si hidroterapie pe 3.500 mp, precum si zona pentru receptie si vestiare.

Totodata, in complexul gandit de cei doi alesi s-ar putea amenaja si un hotel cu 70 de camere, dar si o parcare de minimum 300 de locuri, terenuri de sport – un teren de tenis si badminton si doua terenuri de minifotbal, baschet, precum si un parculet pentru relaxare, cu o suprafata de 7.500 de metri patrati.

proiect aquapark dan idolu nistor geana

Primarul Nicolae Robu este insa convins ca nu merita sa ‘stricam’ un teren bun de alte investitii pentru un aquapark. In plus, peste cativa ani buni, complexul acvatic ar ajunge aproape in centrul orasului, considera edilul.

Desigur ca Timisoara necesita un parc de distractii si un aquapark. Se stie ca am vorbit demult despre asa ceva si ca doresc sa realizam asa ceva, numai ca, atunci cand faci o investitie atat de mare, trebuie sa ai in vedere toate aspectele ce tin de ea si de exploatarea ei ulterioara. Trebuie sa ai minimum 1.000 de locuri de parcare in zona adiacenta, spre exemplu. Si atunci, ramane o intrebare: merita sa dedici din terenul foarte scump care este in oras, bun pentru alte dezvoltari, cu o suprafata atat de mare, ca sa faci un asemenea parc? Sau, mai degraba, este rational, sa facem si noi in Timisoara ce au facut cu totii din alte parti, sa amplasam un astfel de parc putin in afara orasului, unde terenul este incomparabil mai ieftin”, a explicat atunci Robu.

Primarul sustine sus si tare ca nu are un loc preferat pentru viitorul aquapark. Aceasta cu toate ca a iesit de nenumarate ori in fata si a spus ca municipalitatea se asociaza cu Primaria Dudestii Noi, prezentand proiectul lui Alin Nica pentru cel mai mare parc acvatic din Europa de Sud-Est.

In cele din urma, Nicolae Robu a dat asigurari atunci insa ca specialistii primariei se vor apuca sa realizeze studiul pentru proiectul din Mehala.

Sprijin surpriza pentru Aquapark

La scurt timp dupa propunerea facuta de cei doi consilieri, la Primaria Timisoara a ajuns o adresa, pe care alesii o vor analiza chiar in sedinta in plen din aceasta dupa-amiaza.
Este vorba de o scrisorica trimisa de Consiliul de Cartier Mehala, unde s-ar putea construi parcul acvatic.

Localnicii il asigura pe primarul Nicolae Robu de toata deschiderea lor si spun ca au decis sa sprijine prin toate mijloacele demersul.

Le-am trimis o scrisoare celor de la Consiliul Local sa dea dovada de unitate si umanitate fata de cetatenii Timisoarei si sa aprobe tot ce este necesar pentru construirea acestui aquapark. Toate marile orase au asa ceva numai Timisoara nu are. Avem toate conditiile: teren este, apa termala e apropae. Am luat hotararea si ma sustine consiliul de cartier sa demaram acest proiect impreuna cu cei de la Consiliul Local si sa incercam sa atragem si fonduri europene. Terenul l-am identificat, este in spatele Pietei de Gros, se ajunge in 5 minute din centrul orasului”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Ion Bolog, presedintele Consiliului de cartier Mehala.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Domnilor acest teren nu apartine primariei !!! Este a mahalentilor si primaria refuza sa il restituie !!!! ,Exista un proces la CEDO pt acest teren .

  2. Aloo! opinia… ati luat-o pe aratura , dupa i-realitatea si i-rtv. Imaginea e de la strandul termal Deta!. Nici nu ma mir cu un autor anonim! Dar cred ca am inteles. Ma scuzati. Era doar o poza ilustrativa. Oricum ii fain la strandu din Deta!

  3. „Plimalu'” traieste in alta lume!!! Nu stie „iel” ce-i important pt oras…Daca nu reuseste bursucu'(viciu),o șpagă, atunci orașul rămâne necosit si fara tratamente antițânțati si cu foatre multi șobolani.

  4. Referendum pentru Aquapark……Cu ordonanta de urgenta =)))))))))))))

  5. Pana atunci cand este gata va asteptam la strandul termal DETA

  6. Dupa cum tot romanul plimbat pe la Szeged stie, Aquapolis Szeged este departe de centrul orasului.
    Cca 2 km.

    Dar… daca i se promit primarului terase pufaitoare la tot pasul, punem pariu ca vede cu alti ochi investitia?

  7. Este un teren ff mare si pe langa actualul strand UMT unde cresc balarii. Acolo de ce nu se poate face ceva .

  8. Pana la clarificarea terenului din Mehala,primaria sa amenajeze bazinul de la UMT si eventual extinderea.Varianta cea mai rentabila
    este totusi cea dea Dudestii Noi.

  9. Dle Bolog,daca CEDO da castig de cauza proprietarilor din Mehala,face o asociere cu totimproprietarii de teren si construiti obiectivul
    in etape.Va cunosc ca un om de actiune,in acasta afacere puteti lua in asociere si pe Fratii Cristesi sau allti colaboratori care dispun d
    fonduri financiare.Mult succes si sa auzim de bine.

  10. grija mare D>N>A -ul nu doarme.

  11. Ar fi bine sa se apuce DNA despre problema cu investițiile din Timișoara, poate atunci domnu Primar ROBU, sa răcori o luna si ea trece pofta de fi TÂMPIT cu prost GUST de-al lui. Nu-mai tâmpit, dar si IDIOT trebuie sa fii, ca-se nu vezi necesitatea orășenilor la un complex bun si ieftin….

  12. Da sunt de acord cu asa un proiect din mai multe puncte de vedere.ar fii un beneficiu real pentru locuitorii timisoarei din care fac parte si eu.

  13. ce fel de investitie ar fi potrivita pe acest teren ….daca nu este de acord cu aqua park sa ne spuna clar pentru ce scop s-a gandit domnul primar sa fie intrebuintat acest pamant !