Aproximativ 2.000 de membri trimite PSD Timis la mega mitingul de la Bucuresti pentru apararea democratiei si a statului de drept. De ce vor fi imbracati in alb

TIMISOARA. Aproximativ 2.000 de membri de partid, printre care consilieri locali, consilieri judeteni, parlamentari sau simpli social-democrati vor merge la mitingul organizat de PSD, la Bucuresti.

CITESTE SI: De ce ne-a fost frica n-am scapat. A fost contestata decizia instantei in privinta licitatiei la Centura de Sud, la Timisoara. Ce urmeaza 

Se va merge cu trenul, cu masini, cu avion, dar si cu autocare. Deocamdata, nu am facut liste cu cei care vor merge cu autocarul si nu stim cate autocare vor fi, 15-20, vom vedea. Costul transportului va fi suportat de organizatia judeteana a PSD Timis”, a declarat secretarul executiv al PSD Timis, Adrian Negoita.

Social-democratul spune ca pesedistii din Timis vor purta camasi sau tricouri albe, in ‘culoarea pacii’, si ca ora mitingului este una potrivita.

Nu am primit directive, ci doar unele indicatii de organizare pentru un miting. Vom merge cu stegulete, pancarte, ca la orice miting. Si vom purta tricouri sau camasi albe pentru ca alb este culoarea pacii”, a declarat Negoita.

Intrebat daca ar trebui suspendat presedintele Klaus Iohannis, daca nu o schimba din functie pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi, presedintele interimar al PSD Timis, Calin Dobra, a spus ca ”o discutie despre acest subiect poate avea loc doar in Comitetul Executiv National al PSD”.

Va reamintim, sambata, la Bucuresti, social-democratii organizeaza o ampla actiune in Piata Victoriei, de la orele 20.00 pentru, spun ei, ‘apararea democratiei si a statului de drept’, la care sunt asteptati sa participe cateva zeci de mii de membri din intreaga tara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. La cfr s-a dat mobilizare generala, toti sefii trebuie sa vina cu 2-3 subalterni la mitingul de sustinere/ la fel si prin primarii si institutiile publice

  2. Mai kakatilor! Parca ati fi minerii care au venit in Timisoara sa imprastie huliganii. Asa vreti sa faceti si voi la #REZIST?

  3. In cazul ca nu se vor prezenta la miting, vor avea ajutorul social anulat…………

  4. Nu e rău că pleacă 2000 vinituri, rău e ca nu rămân în patria mumă.

  5. As fi curioasa citi dintre decerebratii astia sunt banateni ……ca daca sunt si de prin partea locului,avem o problema.
    Suntem in ,,metastaza,, psdragnea…Greu de gasit ,,leac,, la asa o nenorocire.

  6. La urmatoarele alegeri, aceste obiceiuri comuniste trebuie taxate drastic, poate chiar si mai devreme. Nu as avea nimic impotriva daca s-ar duce pe bani lor, dar cu bani de la „partid”, sifonati din contracte publice, ii descalifica si pe cei ce organizeaza mitingul si masa asta de oameni manipulati sa mearga. Daca ar fi convingerile lor ar merge pe bani lor, asa par niste asistati sociali. Citeam comentariile anterioare, nu conteaza cati sunt banateni sau nu, conducatori judeteni ai PSD sunt banateni si ei sunt cei care organizeaza aceasta deplasare. Acesti lideri locali ai PSD jignesc memoria revolutie anticomuniste, prin aceste deprinderi comuniste.

  7. Va deranjeaza ca pleca 2000 de pesedisti in Bucuresti ?dar liberalii nu v- au deranjat cind zile , saptimini in sir au fost pe strazi , acestea nu au mai fost nici minier ,nici comunisti, nici vinituri,.( nu sunt membra a nici unui partid si nici simpatizant)

  8. sE DUC PE BANII nostrii CA O LEGE TAMPITA DIRECTIONEAZA BANI DE LA BUGET(DIN BUZUNARELE NOASTRE!) SPRE PARTIDE!O idiotenie tipic romaneasca si comunista!Sper sa se intoarca de la pupatul in cur de taran jegos de dragnea si de de parasuta dactilografa intre…patru scanduri!!!Mi-e scarbaaaaaaaa!!!

  9. Timisoreanca?????Vinitura dracului,mars inapoi in …taranime teleormaneana!!!

  10. Solo,pacat ca nu esti singurul DOBITOC!!!!!Ai prea multi frati CIUMATI SI IDIOTI!!!!

  11. Tatarule, cine se pune cu tine? iti lipsesc cei sapte ani si buna crestere, nem de neamul meu au fost banateni a suta spita sunt si eu ( nici nu ar trebui sa ma justific ) ,dar ce conteza din ce colt al tarii sunt unele persoane cu totii sunt ROMANI, de aceea o ducem asa de bine ,ca sunt foarte multi care le lipseste bunul simt ,buna crestere ……

  12. Doamna” o timisoreanca” are dreptatepartial, dar in primul comentariu greseste, deoarece nu sesizeaza motivele celor care manifesta. P.S.D.manifesteaza pentru intarirea hegemoniei penalilor, iar ceilalti pentru liberul arlbitru al justitiei. ASTA E DIFERENTA.

  13. PSD a ordonat sa poarte camasi sau tricouri albe, in ‘culoarea pacii’. Mai bine ar fi purtat haine de culoare maro sau kaki, sa se asorteze cu realizarile lor si cu atmosfera creata in tara.