Opinia Timisoarei

Aproape 300 de maidanezi vor fi ucisi in 2 luni la Timisoara, daca nu-i salveaza nimeni. Adopta un catel, chiar si la distanta!

TIMISOARA. 386 de caini maidanezi se afla in prezent in adapostul Danyflor, firma care se ocupa de ecarisaj in Timisoara. Dintre acestia putin peste 30 au fost dusi in custi dupa 23 decembrie, data la care au fost publicate normele Legii eutanasierii. Asta inseamna ca peste 300 de catei pot fi ucisi, ei nefiind adoptati in 14 zile de la data ducerii lor in padocuri. Alte patrupede au fost rezervate pentru adoptii.

Eutanasierea poate incepe in Timisoara chiar de miercuri, 15 ianuarie. Atunci se implinesc cele 14 zile lucratoare prevazute de lege.

Asadar, daca vreti sa salvati un catel de la moarte mai aveti o sansa. Reprezentantii Primariei Timisoara spun ca nu s-au decis daca vor incepe de miercuri sa ucida cateii sau daca mai asteapta.

Oricum, iubitorii de animale sustin ca nu poate incepe eutanasierea pana cand nu se stabileste si la Timisoara o taxa pentru adoptia la distanta, prevazuta in lege. Seful Directiei de Mediu din Primaria Timisoara spune ca exista un proiect de hotarare in acest sens si ca alesii locali vor putea stabili taxa chiar din aceasta luna.

opiniatimisoarei.ro a aratat ca timisorenii cu suflet mare pot plati aproape 300 de lei lunar pentru adoptia unui singur patruped. In alte orase au fost stabilite taxe mult mai mici, chiar si de 50 de lei/caine.

CITESTE SI: Eutanasierea cainilor fara stapan la Timisoara: salveaza un catel de la moarte, adopta-l la distanta! Cati bani ar trebui sa scoti din buzunar pentru asta?

Directorul Danyflor sustine ca adoptia la distanta nu are nicio legatura cu eutanasierea, dar ca nu ar trebui sa se grabeasca macelul animalelor fara stapan.

„Oamenii pot sa vina sa faca rezervare, ce are adoptia la distanta cu eutanasia? Nu au venit, singura asociatie venita este Ecovet. Ei vor sa rezerve 40 – 45 de catei. Nu se aleg cainii dupa vechime, ci dupa frumusete. Ei rezerva caini cu potential de a fi adoptati mai departe. Noi am trimis in strainatate prin cei de la Casa Cainelui. Ei vin, ii aleg, ii rezerva si trimit pe loturi – 10, 15, 5 – e un lucru bun. Au luat din ei o gramada, au venit si reprezentanti ai unor asociatii din Germania, vor sa mai ia 40-50. Romanii nostri, daca vor, nu trebuie sa stea dupa taxa de la primarie, ei pot veni sa rezerve cainii si asa ii salveaza”, a declarat, pentru opiniatimisoarei.ro, Ionel Puscas, seful societatii care se ocupa de ecarisaj.

In adapost sunt si caini care au fost adunati de pe strazi inca din luna martie a anului trecut. Acestia sunt primii care vor fi eutanasiati, daca nu-i salveaza nimeni.

„Eu nu pot sa spun cand incepem, cand vine imputernicitul primarului cu hartiile, atunci o facem. Poate veni oricand. De maine (n.r. miercuri) se poate incepe, acum nu e sigur. Daca am stat atatia ani si n-am facut-o, nu stiu de ce s-ar grabi. Nu noi stabilim care sunt primii caini, imputernicitul primarului stabileste care si cand. Avem si caini mai vechi de 6 luni, de prin martie aprilie avem ceva, dar putini, pana in 10. Avem si catei in varsta, si bolnavi. Cred ca asa se va proceda: se face un control pe adapost si in functie de starea de sanatate, de varsta, se decide. Raman cei care au un potential mai mare de a fi adoptati”, ne-a mai spus Ionel Puscas.

Potrivit sefului adapostului, aproape 300 de caini vor fi omorati in urmatoarele 2 luni daca nu ii adopta nimeni.

„Eu zic ca in decurs de 2 luni, aproape 300 pot fi eutanasiati daca nu vine cineva sa ii salveze”, a precizat Puscas.

Taxa pentru adoptia la distanta nu a fost stabilita inca

Seful Directiei de Mediu din cadrul Primariei Timisoara, Adrian Bere, spune ca luna aceasta va fi aprobata o taxa pentru adoptia la distanta.

„Se va incepe cu cei care au un termen mai mare de cand sunt in adapost. In norme scrie foarte clar ca trebuie tranchilizati. Legea ne obliga ca prin HCL sa stabilim o taxa pentru adoptia la distanta. Noi avem un contract cu Danyflor, valabil pana la sfarsitul lunii februarie, unde sunt stabilite taxele pentru hranirea si intretinerea unui caine pe zi. Se aplica aceste taxe, dupa ce expira contractul se va scoate la licitatie, poate vor fi alte preturi. Pentru adoptia la distanta se aplica tarifele care sunt in contractul pentru managementul populatiei canine. Am pregatit proiectul de hotarare si in prima sedinta de Consiliu Local din aceasta luna consilierii locali pot veni cu propuneri. Suntem obligati ca suma propusa sa fie trecuta in contractul pe care noi il avem. La adoptia la distanta, numarul de caini trebuie sa fie un sfert de numarul celor din adapost”, explica Adrian Bere.

In adapostul Danyflor se afla 386 de caini. 31 au fost luati de hingheri numai din Gara de Nord din Timisoara, dupa ce au fost publicate normele privind aplicarea Legii eutanasierii.

Pe grupul „Adoptii adapost Danyflor” de pe reteaua de socializare Facebook puteti vedea patrupedele din adapost si puteti rezerva un caine maidanez. Asa il salvati de la moarte.

Exit mobile version