Aproape 200 de euro metrul de asfalt la Timisoara. Nicolae Robu a mai inaugurat 2,2 kilometri de strazi in Buziasului

TIMISOARA. Aproximativ 400.000 de euro a investit Primaria Timisoara pentru asfaltarea a 2,2 kilometri de strazi in zona Buziasului. Mai exact, 2.240 de metri, iar daca este sa facem un simplu calcul, ar insemna 174 de euro pentru un metru de drum asfaltat.

Primarul Nicolae Robu a tinut mortis sa inaugureze asfaltul proaspat de pe Calea Mosnitei si strada Albastrelelor, un drum de acces numai bun pentru timisorenii care locuiesc in zonele Plopi si Kuncz. Si cei care stau in zona Campului, Lunei si Baba Dochia se pot folosi de ruta proaspat asfaltata.

„Este o strada cu o lungime considerabila, de fapt sunt 2 strazi: Calea Mosnitei si strada Albastrelelor, cu o lungime totala de 2,4 kilometri. Drumul era in ultimul hal, pe o portiune nu a fost reparat de nici nu se mai stie cand, iar pe alta au fost lucrari de canalizare. Dupa ce am realizat canalizarea, desigur ca se impunea sa asternem covor asfaltic. Prin aceasta lucrare, am asigurat o legatura mult mai rapida pentru un numar mare de locuitori care traiesc in aceasta zona a orasului, in Campului, Lunei, Baba Dochia, respectiv Kuncz. Acum se poate veni de pe Stan Vidrighin, se poate merge fie pe Torac si se ajunge la Podul Mihai Viteazu, fie se poate veni pe aceasta noua ruta, pe Calea Mosnitei, respectiv pe Albastrelelor, tot pana la Podul Mihai Viteazu”, a explicat primarul, la fata locului.

Edilul Timisoarei spune ca bucata asfaltata numita Calea Mosnitei ar putea insemna si o legatura cu Aeroportul „Traian Vuia”, dar mai e de lucru pana atunci. In plus, ar lega si Timisoara de Mosnita.

„Se va putea ajunge pe aici la Mosnita Veche, trebuie ca si comuna Mosnita Noua sa realizeze partea de drum care ii aduce pe soferi pana la granita cu Timisoara. De la intersectia cu Albastrelelor e o distanta de cateva sute de metri pana la canal, iar de acolo, de la canal, este domeniul comunei Mosnita Noua. Noi facem intr-un timp extrem de scurt lucrarea care ne revine pentru a asigura acel racord, dar nu i-am dat prioritate acum, pentru ca asteptam sa se puna in miscare si comuna Mosnita Noua”, a conchis Robu.

Lucrarile au fost realizate de RSG si Drumuri Municipale, cu 1,7 milioane de lei. Practic, s-a lucrat la structura de rezistenta a carosabilului, acolo unde a fost nevoie, s-au montat borduri noi si s-a asternut si, pe alocuri, inlocuit covorul asfaltic. In plus, a fost sapat si un sant pentru scurgerea apelor pluviale.

Potrivit sefului Directiei Tehnice din cadrul Primariei Timisoara, Culita Chis, in oras mai sunt „cam 15 strazi neasfaltate”.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Avea „legatura cu aeroportul” (adevarat legatura)ar insemna Centura Timisoarei. Asta ar crea o legatura clar mai rapida pentru toate partea de Est si de Sud a orasului.
    CJT ar trebui sa se straduiasca mai mult si sa inceapa construirea ei!

  2. BUNA SUNT INTERESAT PENTRU A FACE O SUPRAFAȚA DE ASFALT DE CC 1900MT PĂTRAȚI