Aproape 2.000 de copii se nasc anual la Timisoara cu malformatii la inima. Au nevoie de operatii ce se fac doar in Cluj si Tg Mures

TIMISOARA. 1.700 de copii se nasc aproape in fiecare an in Timisoara cu malformatii la inima. Medicii spun ca 70% dintre ei au nevoie de operatii, care nu pot fi facute decat la Cluj sau la Targu Mures.
O asociatie din Israel vine insa in sprijinul lor si le da o mana de ajutor. In prezent, doi copii din judetul nostru se afla in Israel pentru a fi operati.

„Speram sa incepem o colaborare cu aceasta organizatie, pentru ca este nevoie. In Timisoara nu se fac operatii, numai la Cluj si la Targu Mures. Dar nici acolo nu pot fi facute toate tipurile de operatii de care este nevoie pentru ca nu exista aparatura suficient de performanta. Anual, in Timisoara se nasc in jur de 1.700 de copii cu malformatii la cord. Cam 70 la suta dintre ei au nevoie de interventii chirurgicale. Noi, la Spitalul Louis Turcanu, facem tot ce tine de diagnostic”, ne-a declarat Anca Popoiu, medic specialist in cardiologie pediatrica la Spitalul de Copii „Louis Turcanu” din Timisoara.

Echipa de medici si de voluntari din Israel le explica in aceste zile timisorenilor de ce este important voluntariatul si cum au ajuns ei sa fie primii care au trimis ajutoare in Haiti sau in Japonia si in zeci de locatii din intreaga lume. Colegii lor din Timisoara, de la alte asociatii, spun ca merg zilnic la spitalul pentru copii pentru a le acorda atentie. „Mergem in fiecare zi la Louis Turcanu sa le acordam atentie copiilor care nu au vizitatori. Studiile au aratat ca atentia totala si afectiunea reprezinta o nevoie la fel de importanta ca si mancarea. Daca copiii nu o primesc, mor”, ne-a marturisit un voluntar.

Israelienii de la „Save a child’s heart” fac escaladari pe muntele Kilimanjaro pentru a strange bani pentru copiii care au nevoie de ajutor. Mai mult, au fost premiati de Guvernul Chinei cu cea mai mare distinctie pe care acestia o daruiesc, Premiul Prieteniei.
„Nu facem lucrurile astea pentru faima, nu le facem pentru premii, le facem pentru copii. Pentru ca noi credem in ei si in sanatatea lor. Urcam si pe muntele Kilimanjaro sa adunam 1 milion de euro ca sa salvam viata a 100 de copii. Eu cred ca aceste discutii ce le purtam acum sunt inceputul unei relatii frumoase cu Romania”, a povestit directorul asociatiei din Israel.

Colaborarea dintre cele doua tari este posibila cu ajutorul Asociatiei de Inginerie Medicala si poate insemna o colaborare cu un final fericit pentru sutele de copii din judetul nostru care au probleme cu inima si care isi pot pierde viata. Pana la 1 martie, in Timis vor avea loc mai multe concerte umanitare si manifestari prin care cei de la Asociatia de Inginerie Medicala vor strange fonduri pentru copiii cardiaci. Un asemenea concert are loc chiar in aceasta seara, la Domul Catolic din Piata Unirii.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Macar ii mai ajuta si pe ei cineva, dar guvernul nostru nu face nimic pentru ei.

  2. Sa avem un PIC de PARDON !!!
    Avem cardiologie la Padurea Verde,nu pot acei cardiologi sa se implice si in operatii pe cord la acesti micuti INGERASI ??
    Ca la medicina atunci cind au invatat si pus in practica cunostintele acumulate nu cred ca ar fi vorba de grupe de virsta standard pentru asemenea delicate operatii…
    Inima unor copilasi este de TREI ORI mai mica volumic decit a unui om normal-TREBUIE doar niste ustensile mai fine si camere de rezolutie mai mare…
    Ca dealtfel sistemul sanitar este in COMA,de parca s-ar dori o reducere a cheltuielior sociale de la copii cu malformatii pina la pensionari…TRIST…