Alina Gorghiu: Batalia decisiva pentru DEZVOLTAREA ROMANIEI este pe 6 decembrie. Vom scoate majoritatea toxica a PSD din Parlament

Senatorul Alina Gorghiu împreuna cu Alin Nica, președintele CJ Timiș

România are nevoie de o majoritate parlamentară sănătoasă care să asigure dezvoltare și un trai bun pentru români. De aceea, Alina Gorghiu, senator PNL de Timiș, susține că singura soluție este ca alegerile pentru un nou Parlament să fie organizate pe 6 decembrie.

„Trebuie să fim raționali. România are nevoie de un Parlament care să reflecte voința actuală a românilor. Suntem într-o perioadă extrem de complicată din cauza acestei crize a coronavirusului. Pentru a reuși să o depășim, este nevoie de implicare colectivă. Altfel, orice sincopă nu va face decât să îngreuneze și mai mult situația. Din nefericire, sunt numeroase exemplele în care majoritatea toxică PSD a încercat să zădărnicească efortul autorităților de limitare a răspândirii virusului”, afirmă Alina Gorghiu.

Senatorul liberal critică preocuparea obsesivă a celor de la PSD: „Acum, noua marotă PSD-istă este amânarea alegerilor parlamentare. Dar românii nu mai pot fi păcăliți. Cu toții vedem că procese electorale se organizează în perioadă de pandemie și în alte state. De exemplu, s-a votat în Croația, Polonia, Muntenegru, Germania, Italia, Elveția, Cehia. Alegeri vor fi și în SUA pe 3 noiembrie pentru Președinte, Senat, Congres, organe statale și locale, în Lituania pe 11 și 25 octombrie, alegeri parlamentare în 2 tururi, dar și în Republica Moldova – 1 noiembrie, alegeri prezidențiale.

Doar teama de votul românilor, după ultimele trei înfrângeri electorale, îi determină pe pesediști să insiste cu amânarea alegerilor. Este imoral cum se folosesc de tema pandemiei pentru a-i influența pe români”.

Alina Gorghiu susține că scrutinul din 6 decembrie va fi organizat în condiții de siguranță: „Vă asigur că nu e nicio diferență, din punct de vedere epidemiologic, dacă alegerile pentru un nou Parlament au loc acum sau în martie. Din contră, e mai periculos să facem campanie în februarie, când va fi și sezon de gripă. Guvernul PNL va organiza scrutinul din 6 decembrie în măsuri sporite de siguranță. Până atunci, însă, PSD nu trebuie subestimat, rămâne inamicul numărul 1. Și mai avem o singură bătălie de purtat, decisivă, în 6 decembrie. Bătălia pentru DEZVOLTAREA ROMÂNIEI!

Veniți la vot pe 6 decembrie!”, conchide senatorul PNL de Timiș.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.