Opinia Timisoarei

Alin Nica: Nu imi dau demisia, ma lupt pana la capat pentru PNL. Astept sa-l bat mar pe domnul Simonis

TIMISOARA. Timisul nu este de vanzare in schimbul unor tranzactii electorale, a repetat Alin Nica vineri, in deschiderea unei declaratii de presa sustinuta in strada, in fata sediului PNL Timis.

Avand alaturi mai multi primari liberali, presedintele PNL Timis a subliniat ca va merge mai departe in alegerile pentru pozitia de presedinte al Consiliului Judetean, in ciuda deciziilor luate la Bucuresti.

Nu ma dezic de PNL. Suntem cu totii aici pentru ca suntem liberali si vrem sa mergem in fata oamenilor, ca ei sa ne aleaga sau sa ne respinga. Acesta este sensul democratic al alegerilor. Cu totii vrem sa ne prezentam ca liberali, cu totii avem incredere in rezultatele noastre, in munca depusa in comunitatile noastre. Pe ceea ce am construit noi pana acum in Timis, nu permitem nimanui sa se catere, in special nu lui Simonis.

Daca vom fi inlaturati din PNL, ramanem liberali. Speram sa purtam un dialog cu argumente si sa nu ajungem nici acum, nici vreodata, pe viitor, la astfel de variante. Suntem siguri ca persoanele din conducerea PNL national vor intelege specificul local al Timisului si spiritul Timisoarei. Aici, in Timis, in 1989 s-a reaprins libertatea, iar PNL, de atunci, a protejat-o si a dus-o mai departe, in toate formele ei„, a spus Alin Nica.

Acesta a sustinut ca Alfred Simonis i-ar fi facut o oferta in urma cu cateva saptamani.

Timisul nu este de vanzare pentru functii pe persoana fizica. Mi s-a facut oferta sa fiu senator, ca sa il las pe Simonis sa candideze. Am refuzat. Timisul nu este de vanzare in schimbul unor tranzactii electorale. Primarii PNL au primit oferta sa dea Consiliul Judetean, sa imi retraga sprijinul, pentru ca așa nu li se vor pune contracandidati PSD in localitatile lor”, a declarat Nica.

Intrebat daca isi va da demisia, in cazul in care candidatura sa nu va fi validata la nivel national ori se vor lua masuri impotriva sa, Nica a spus ca e o posibilitate.

Sper sa nu se ajunga la aceasta optiune. E o optiune pe care o luam in considerare. E un proiect de dreapta care trebuie sa continue. Nu dorim sa calcam pe sacrificiul timisorenilor din ’89 de a scapa de comunism si de jocuri tranzactionale, care nu sunt specifice. Ce vedem ca se intampla in spatele usilor inchise nu are nicio legatura cu democratia.
Cei de la Bucuresti ne cred ca suntem un fel de fiinte SF, nu ne inteleg, nu inteleg spriritul Timisoarei. Asta este ceea ce cei de la Bucuresti trebuie sa inteleaga in ceasul al 12-lea si sa ia decizii in beneficiul oamenilor.

Nu imi dau demisia, ma lupt pana la capat pentru PNL. Daca colegii din PNL national aleg sa ma excluda sau sa ia vreo masura impotriva mea, eu voi fi impacat cu ideea ca tablourile bratienilor sa nu cada jos de rusinea ca au demis un presedinte liberal pentru a oferi judetul PSD. Eu fac apel la colegii nostri de la centru sa ia decizia rationala, corecta, o stim cu totii care este, si sa nu ajungem in situatii in care sa avem o noua dizidenta din PNL, conflicte interne. (…)
Tot ce pot sa faca colegii nostri e sa ne excluda pe toti. Statutul spune ca in colegiul director se stabilesc candidatii si noi am stabilit de la inceptul lunii martie. Il astept pe domnul Simonis sa-l bat mar in 9 iunie.
„, a preciat seful liberalilor.

In incheiere, Nica a spus ca nu a fost invitat la o noua discutie cu liderul PNL Nicolae Ciuca, care se va afla la Timisoara vineri dupa-amiaza, dar ca se va intalni cu acesta pentru ca a fost invitat la intalnirea pe care reprezentantii CNAIR au organizat-o pe santierul Centurii Sud impreuna cu ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu si liderii coalitiei de guvernare, Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca.

UPDATE: Nicolae Ciuca ii raspunde lui Alin Nica: Luni se va decide candidatul PNL la presedintia Consiliului Judetean Timis 

Exit mobile version