TIMIȘOARA. Prim-ministrul Ilie Bolojan a condiţionat rămânerea în funcţie de o reformă amplă în administraţia locală. A arătat că pentru a se ajunge la o reducere de 10% a posturilor ocupate efectiv, este necesară o tăiere de cel puțin 40% din totalul posturilor la nivel național.
În acest context, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat în ședința de plen de miercuri că, la nivelul CJ Timiș, ‘s-a tăiat în carne vie’ în organigramă din timp, iar după reducerile de personal impuse de guvern, ar mai rămâne 200 de posturi în care s-ar putea angaja oameni. Asta însă nu se va întâmpla, iar banii astfel economisiți se vor îndrepta spre proiectele pe fonduri europene de la nivelul Timișului.
„Vă anunț bucuros că, deși nu au intrat încă toate organigramele subordonatelor în vigoare, și nici cea a aparatului propriu, care va intra în vigoare la 1 octombrie, după ce se vor face acele tăieri de până la 40-45% din posturile totale, la nivelul Consiliului Județean Timiș, după ce se vor tăia 45% posturi, și va intra în vigoare nouă organigramă, vom avea aproximativ 200 de posturi libere care ar putea fi eventual ocupate. Dar, evident, că nu vom face niciun fel de angajări suplimentare.
Reforma făcută la Timiș ne pune în situația în care, după ce se taie, încă mai avem 200 de posturi care ar putea fi ocupate. Asta înseamnă reforma și de aici vom avea bani pentru cofinanțări de proiecte europene„, a transmis Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
După o reducere de 600 de posturi în toate structurile, inclusiv cele subordonate, seful CJ Timiș anunță o reducere a cheltuielilor cu 50 de milioane de lei.
Va reamintim, la nivelul guvernului s-au făcut două simulări: o reducere cu 10% a posturilor ocupate, adică 40% a numărului maxim de posturi, și o reducere cu 15% a posturilor ocupate, adică 45% a numărului maxim de posturi.
În Timiş, sunt mai multe primării care, şi după o reducere cu 45% a numărului maxim de posturi, vor avea oameni… în minus.
La Primăria Timişoara, în cazul unei reduceri de 45%, ar trebui concediați aproape 130 de funcționari, iar pe o reducere de 40% cam 100.
De la Poliţia Locală, ca să se încadreze în noua normă de un agent la 1.200 de locuitori, ar trebui disponibilizaţi în jur de 150 de angajați.