Opinia Timisoarei

Alfred Simonis: Facem stadion la Timisoara! Avem resursele necesare. VIDEO

TIMISOARA. Președntele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, dă asigurări că la Timișoara va fi construit Stadionul Dan Păltinișanu, în ciuda declarațiilor recente ale premierului Ilie Bolojan și spune că avem resursele necesare pentru acesta. Mai mult, Simonis are și un mesaj pentru Bolojan.

CITESTE SI: Viitor inca incert pentru noul Stadion Dan Paltinisanu din Timisoara. Ramanem cu terenul curatat?

Vreau să le dau o veste proastă politicienilor care au jubilat de-a dreptul la apariția zvonului că stadionul Dan Păltinișanu ar fi fost scos de pe lista de investiții a Guvernului: stadionul se face! Și nu oricum, ci cu 32.000 de locuri, exact cum a fost proiectat, licitat și atribuit.
Am văzut declarațiile premierului Ilie Bolojan legate de criteriile pe care o astfel de investiție trebuie să le îndeplinească, am comunicat cu el în aceste zile și sunt de acord cu ceea ce a declarat. Mi se pare de bun simț, ca proprietar al arenei, Consiliul Județean Timiș să participe cu o cotă la finanțare și o vom face pentru că avem resursele necesare. Un alt criteriu amintit de prim-ministru a fost ca orașele care beneficiază de construirea unui stadion nou să aibă fotbal, iar noi avem un brand care nu are nevoie de nicio prezentare: Poli Timișoara. Chiar dacă azi alb-violeții evoluează în Liga a III-a, în paralel cu stadionul construim și o echipă pentru a ajunge în primul eșalon fotbalistic. Dar fără stadion, nu ai cum să joci în Liga I.
Investim, așadar, în sport și până va fi gata stadionul, vom avea și o echipă puternică”, a declarat Alfred Simonis.

Președintele Consiliului Județean Timis spune că sunt județe în care s-a investit foarte mult, dar acestea nu au contribuit atat de mult la bugetul naional, cum a făcut-o și încă o face Timișul și Timișoara.

I-aș sugera, însă, și un alt criteriu domnului Bolojan: nivelul de investiții guvernamentale de care un oraș sau un județ au beneficiat în ultimii 30 de ani. Iar aici, Timișul și Timișoara sunt mult în spatele unor județe precum Cluj sau Bihor, spre exemplu.
Există județe în care s-au investit bani cu nemiluita de-a lungul anilor. Iar acum, când a venit și rândul Timișului fondurile se opresc? Nu vom vom accepta asta, fiind și județul care a contribuit cel mai mult la bugetul de stat în ultimii 35 de ani”, a spus Simonis.

Alfred Simonis are și un mesaj pentru cei care nu sunt microbiști.

Un mesaj pentru cei care nu sunt microbiști și spun că nu avem nevoie de stadion!
O astfel de investiție nu trebuie să se rezume doar la fotbal. Un stadion nou înseamnă concerte, spectacole mari, festivaluri importante. Iar cel mai bun exemplu este Forza Zu, eveniment la care Consiliul Județean Timiș este partener și care se desfășoară la aeroport tocmai din cauza lipsei unei infrastructuri serioase.
Așadar, voi continua dialogul cu Guvernul și în zilele următoare, vom pune la punct toate detaliile pentru că îndeplinim toate criteriile.
Facem stadion la Timișoara!”, a adăugat Simonis.

***

Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că nu e nevoie de stadioane mari în România și că autoritățile care vor să construiască arene, ar trebui să contribuie la ridicarea acestora.

Avem mai multe stadioane în România despre care fiecare localitate, fiecare oraș mare spune că e o prioritate pentru el. Perfect. Cred că am putea introduce un program în care să spunem că, în funcție de bugetul pe care îl ai, adică buget mic și contribuție mică sau buget mare și contribuție mare, aceste proiecte se fac după o cofinanțare și de către primăria respectivă.

Dacă e un proiect important pentru voi, înseamnă că nu vreți să vă vină totul gratuit de la guvern, ci sunteți și voi dispuși să puneți 15-20-25% din bani. Dar atunci sunt convins că primăria – nu vă dau nume de oraș – se va gândi foarte bine dacă stadionul va fi de 30.000 de locuri sau de 12.000 de locuri (…)

Vă dau un exemplu. Avem cinci stadioane și introducem o cofinanțare de 25%. Ce vom avea? Dacă finanțăm patru, avem unul gratis! Unul în plus. S-ar putea să avem mult mai multe. Știți de ce Pentru că s-ar putea ca primăriile să constate că nu mai vor 12.000 de locuri și e bine și cu 5.000. Nu mai vor 30.000, e bine și cu 14.000. Dar cât timp primești ceva gratis, e de primit. Dar când ai o răspundere chiar te gândești dacă ți-e necesar și ca intensitate, și ca mărime”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul s-a referit la stadioanele din Constanța, Timișoara și Pitești, dar și la Dinamo. Cel din Timișoara este singurul care ar trebui să aibă 32.000 locuri.

Totuși, Bolojan este în eroare, deoarece acest stadion cu 30.000 de locuri aparține Consiliului Județean Timiș și nu Primăriei Timișoara care construiește un alt stadion cu 10.000 de locuri.

***

În ceea ce privește Stadionul ”Dan Păltinișanu”, vechea arenă este demolată pe banii Consiliului Județean Timiș, iar finanțarea pentru noul stadion ar trebui să vină de la Compania Națională de Investiții care deja a făcut licitația pentru proiectare și construcție. Mai mult, a fost desemnat și un câștigător, iar decizia a fost contestată în instanță. Prima sentință care nu e definitivă, este favorabilă CNI, astfel că deja ar putea fi semnat contractul cu firma câștigătoare.

Primele discuții despre oprirea construcției de stadioane au apărut la începutul lunii iunie, însă președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a dat asigurări și atunci că acest lucru nu se va întâmpla.

 

Exit mobile version