TIMISOARA. Garda de Mediu Timis a dispus sistarea depunerii de deșeuri în deponeul de la Ghizela, începând cu data de 20 octombrie, după ce a constatat că celula a doua a fost umplută peste capacitatea maximă, iar aici au fost depuse gunoaiele la grămadă, fără a fi selectate.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a atras atenția că are suspiciuni că operatorul adună deșeuri voluminoase pentru a le depune la Ghizela în zilele rămase până la momentul în care nu va mai avea acces.
Liderul Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a prezentat noi imagini video cu operatorul care a adunat într-un TIR tot felul de gunoaie, neselectate, pe care le-a depus în celula 2 a deponeului de la Ghizela. Aceasta după ce recent a făcut publice alte filmari cu același operator surprins ca depune deșeurile în devălmășie, în deponeu, aceasta în ciuda faptului că abonații selectează deșeurile înainte de a le depune la pubelă.
”Realitatea este una foarte – foarte gravă. Cred că n-am fi putut ajunge în această situație fără complicitate din partea instituțiilor statului, care ar fi trebuit să monitorizeze și să sancționeze astfel de abateri (…) Dacă un cetățean aruncă un sac de deșeuri pe marginea drumului, ii este confiscată mașina, pe bună dreptate, și este sancționat. Dacă duci sute de mii de tone de deșuri neconforme, nu vedem nici ONG-urile de mediu extrem de vehemente, nu vedem nicio instituție a statului extrem de prezentă, sau nu le-am văzut extrem de prezente”, a declarat Alfred Simonis, președintele CJ Timiș.
Președintele Consiliului Județean Timiș a adăugat că o firmă specializată a făcut măsurători de adancime la celule 1 și 2 de la deponeul de la Ghizela, iar acestea au arătat că exista 200.000 de metri cubi de levigat (substanță provenită din gunoi, extrem de nocivă pentru mediul înconjurător), levigat care ar fi trebuit scos si filtrat.
Mai mult, însuși operatorul deponeului de la Ghizela, Retim, menționa în documente din 2020 prezența levigatului, în aceeași cantitate, însă nu a luat măsuri de neutralizare în tot acest răstimp.
”Cu alte cuvinte, cantitatea pe care în 2025 o constatăm noi în depozitul de la Ghizela este constatată cu 4 ani și jumătate în urmă de către operator. Este un document pe care RETIM l-a trimis Consiliului Județean acum patru ani, prin care recunosc că există această cantitate în celulele de pe deponeul Ghizela”, a spus Simonis.
Garda de Mediu Timiș a fost în control la deponeul de la Ghizela și, după toate cele constatate, a dispus sistarea depunerii de gunoi aici de către actualul operator, începând cu data de 20 octombrie 2025.
”Având în vedere ceea ce am văzut mai devreme (un camion cu gunoi neselectat depus la Ghizela – n.r.), având în vedere sistarea dispusă de Garda de Mediu, din orele următoare vom încerca o monitorizare permanentă a deponeului de la Ghizela, astfel încât să ne asigurăm că ce s-a întâmplat ieri, pentru că avem informații, suspiciuni care ne relevă faptul că în aceste zile, adică până pe 20 octombrie, se adună deșeuri voluminoase, cauciucuri și toate cele care ar fi interzis să fie depozitate acolo. Repet, sunt suspiciuni, dar vom monitoriza Ghizela ca să fim siguri că nu se întâmplă așa ceva sau, dacă se întâmplă, să o arătăm public și să intervenim de urgență”, a spus Simonis.
Între timp, operatorul de deșeuri de la Ghizela a trimis către Consiliul Județean Timiș o plângere prealabilă împotriva hotărârii CJT prin care a fost aprobat studiul de oportunitate care a stat la baza înființării societății comerciale Eco Serv Timiș SRL, care va administra pe mai departe deponeul. Mai mult, același operator a contestat inclusiv hotărârea CJ Hunedoara de a accepta o cantitate de deșeuri de pe raza județului Timiș. Aceasta intrucat, pana la deschiderea celulei cu numarul 3, Judetul Timis va depune gunoiul in Arad si Hunedoara.
”RETIM recunoaște faptul că a depășit capacitatea autorizată de mediu prin studiul pe care l-a trimis la Garda de Mediu. Garda de Mediu dispune închiderea celulei pentru că există risc de plecare la vale a dealului și așa mai departe, de contaminare.
În același timp, noi identificăm soluții pentru a transporta gunoiul până la finalizarea construcției celulei 3, la Arad, la Hunedoara și mai avem și alte soluții.
Și, în același timp, RETIM încearcă să blocheze transportul deșeurilor în acele județe. Pe scurt, RETIM-ul își dorește ca din 20 octombrie, de când groapa nu mai poate primi gunoi, gunoiul timișienilor să rămână în stradă”, a spus Simonis.
Președintele Consiliului Județean Timiș a avut o discuție pe această temă cu conducerea Primăriei Timișoara care deține 49 la sută din acțiunile RETIM, însă reprezentanții municipalitatii au subliniat că nu au vreun cuvânt de spus în această companie, care este și operatorul deponeului de la Ghizela.
În final, Simonis a precizat că ia în calcul să depună pângeri penale.