TIMISOARA. Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă din localitatea Checea, județul Timiș.
CITEȘTE ȘI: Consiliul Județean Timiș construiește primul adăpost pentru câini si alte animale abandonate. FOTO
Autoritățile au luat rapid măsuri.
Imediat după confirmarea pestei porcine africane, a fost convocată sedința Centrului Local de Combatere al Bolilor Timiș, unde au fost dispuse măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii.
Pentru protejarea perimetrului contaminat, în vederea evitării răspândirii virusului Pestei Porcine Africane au fost stabilite zonele de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană și anume:
Zona de protecție (0-3 km):
– localitatea: CHECEA și exploatațiile comerciale de suine, respectiv SC SUIN GRUP, SC TIM SUIN și SC TOP SUIN.
Zona de supraveghere (3-10 km):
– următoarele localități: CENEI, BOBDA, BEREGSĂU MIC, CĂRPINIȘ, IECEA MICĂ, JIMBOLIA, CLARII VII și exploatațiile comerciale suine, aparținând SC COMTIM ROMÂNIA SRL, ferma CENEI, JIMBOLIA 2, respectiv SC PROD SUIN (ferma IECEA MARE 2), FV 79 PUSTINIȘ, FV 76 BOBDA, FV 80 LENAUHEIM și FV 82 JIMBOLIA.
Mișcarea animalelor din zona de protecţie este restricţionată astfel:
• deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală;
• această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe șosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie și se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată;
• nici un animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale;
• animalele din zona de protecţie sunt supuse supravegherii clinice cu echipe constituite din medici veterinari oficiali în fiecare echipă și / sau personal auxiliar; echipele de inspecţie vor fi suplimentate în funcţie de necesitate, cu reprezentanţi ai ULS, personal auxiliar și medici veterinari oficiali.
Mișcarea animalelor din zona de supraveghere este restricţionată astfel:
• deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală;
• această interdicţie nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe șosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinaţi tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecţie și se îndreaptă spre un abator situat în zona menţionată anterior pentru tăiere imediată;
• nici un animal domestic nu poate intra sau ieși dintr-o exploataţie în cursul primelor șapte zile fără autorizarea autorităţii veterinare locale.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având însă impact la nivel social din punct de vedere economic.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

