Alegerea noului decan al Baroului Timis, amanata 60 de zile din cauza… spectacolelor de la Filarmonica Banatul

Alegerile generale pentru functia de decan al Baroului Timis, care ar fi trebuit sa se desfasoare in data de 25 septembrie, au fost amanate cu aproape doua luni din cauza unui motiv cat se poate de hilar.

Membrii Consiliului Baroului Timis au luat act de faptul ca, din nefericire, sala in care urma sa aiba loc adunarea generala a avocatilor, respectiv sediul Filarmonicii Banatul, nu poate fi utilizata din cauza unui spectacol.

“Avand in vedere motive obiective, independente de vointa membrilor consiliului, respectiv imposibilitatea utilizarii sediului Filarmonicii Banatul in scopul desfasurarii Adunarii Generale a membrilor Baroului Timis, pentru datele de 25.09.2012 si 23.10.2012, organizarea alegerilor se amana pentru 21.11.2012. In cazul in care, la prima convocare, nu se realizeaza cvorumul de prezenta, sedinta se tine in acelasi loc si la aceeasi ora in data de 28.11.2012”, se precizeaza intr-o hotarare a Consiliului Baroului din data de 19 septembrie, semnata de actualul decan, Lazar Gruneantu.

Aceasta bulversare a calendarului baroului si alte conflicte interne au condus, in urma cu doua zile, la demisia din Consiliul Baroului a avocatei Ligia Catuna care a acuzat un conflict cu colegul de breasla, Florin Kovacs.

“Este adevarat, am avut un schimb de replici cu doamna Catuna, care s-a opus ca eu sa cumulez, ca avocat, si calitatea de formator. Am solicitat membrilor Consiliului sa mi se permita sa vin in fata lor pentru a-mi sustine punctul de vedere, cerere acceptata, chestiune care a revoltat-o pe doamna Catuna, care a decis sa-si prezinte demisia”, ne-a declarat avocatul Florin Kovacs.

Odata cu amanarea alegerilor generale, actualul decan, Lazar Gruneantu, si-a retras candidatura pentru functia de membru in Consiliul Baroului Timis, motiv pentru care opozitia formulata de avocatul Anton Iuhas la aceasta candidatura a ramas fara obiect. De asemenea, amanarea alegerilor a dus la redeschiderea sesiunii de depunere a candidaturilor la functia de decan, care s-a prelungit pana la data de 22 octombrie.

“Sunt convins ca motivul cu sala ocupata a fost doar un pretext pentru amanarea alegerilor, in conditiile in care in orasul asta exista zeci de sali care puteau gazdui adunarea avocatilor, inclusiv sala de la Centrul Regional de Afaceri. Adevaratul motiv este legat de controlarea examenului de intrare in profesia de avocat, care va avea loc in toamna asta, si unde se mai pot rezolva anumite comisioane”, ne-a declarat, confidential, un avocat din Baroul Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Macar de-ar veni unul mai putin las…