Opinia Timisoarei

Aeroportul ramane al Timisoarei. Initiativa deputatului PSD Alfred Simonis, adoptata in Parlament

TIMISOARA. Camera Deputaților a votat astăzi trecerea instituției de la Ministerul Transporturilor la autoritățile județene și locale. Inițiativa legislativă depusă acum o lună la Parlament a fost aprobată de Camera Deputaților urmând să meargă spre promulgare.

”Este o mare reușită, o victorie împotriva baronilor PNL-iști care au încercat fără succes să pună mâna pe aeroport, un câștig pentru oraș și pentru timișoreni deopotrivă. Așa cum am mai spus, datoria noastră este să acționăm ferm pentru binele comunității noastre și să facem front comun împotriva celor care încercă să distrugă lucrurile bune doar pentru interesele de gașcă. Aeroportul din Timișoara a fost un exemplu de succes și, după votarea legii, este absolut sigur că va și rămâne așa”,  a spus deputatul Simonis.

Aeroportul Traian Vuia a fost la un pas de comasare cu falimentarele aeroporturi din Caransebeș și Arad, într-un proiect pus la cale de liberalii din județele vecine, cu aprobarea tacită a președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu. Din fericire, instituția va fi preluată de autoritățile din Timiș, după votarea legii în Parlament și după promulgarea ei.

Exit mobile version