Admiterea la Facultatea de Arhitectura a Universitatii Politehnica Timisoara se va desfasura online

TIMISOARA. Pentru sesiunea iulie 2020, înscrierea și examenul de admitere la programele de studiu ale Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Timișoara (FAUT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara, specializarea Arhitectură (licență cu master integrat, 6 ani), respectiv Mobilier și Amenajări de Interior (licență, 3 ani) se vor desfăşura în format online.

Înscrierea candidaţilor se va realiza prin intermediul unei aplicații dedicate, iar în urma validării documentelor transmise, fiecărui candidat i se va atribui un cod de identificare care va fi folosit în cadrul probelor de concurs pentru asigurarea anonimatului pe toată durata concursului până la afişarea rezultatelor.

Examenul de admitere este alcătuit din 2 componente: portofoliu + interviu.

Scopul portofoliului de lucrări este de a releva creativitatea şi aptitudinile candidaţilor privind percepţia spaţială, simţul proporţiilor, imaginarea şi reprezentarea bidimensională a unor forme, cunoștinte generale despre domeniul arhitecturii, capacitatea de execuţie și cunoașterea tehnicilor de reprezentare. Portofoliul de lucrări este alcătuit din:

– 2 lucrări cu tematică la alegere, dar relevante pentru preocupările candidatului;
– 5 planșe realizate pe format A3 şi care conţin exclusiv elemente grafice cu tematică stabilită în funcţie de programa de admitere, disponibilă detaliat pe site-ul facultății – http://www.arh.upt.ro -, în secțiunea dedicată admiterii. Fiecare planşă tratează teme clar definite astfel încât să se asigure evaluarea diferenţiată a conţinutului portofoliului.

Scopul interviului este de a oferi candidatului posibilitatea de a-și argumenta conținutul portofoliului transmis. Participarea la interviu este condiționată de promovarea etapei de portofoliu. Interviul se va desfăşura online pe platforma de comunicare audio-video Zoom și va avea maxim 3 subiecte de discuţie:

– conţinutul portofoliului şi realizarea acestuia;
– motivarea alegerii domeniului de studiu arhitectură/ mobilier şi amenajări de interior (preocupări, activităţi extra etc.);
– un răspuns pentru o situaţie dată.

Media finală de admitere va fi calculată cu o pondere a mediei de Bacalaureat de 30%.
După data de 1 iunie 2020, se vor anunța detalii suplimentare referitoare la înscrierea online, calendarul examenului si metodologia de admitere. Toate actualizările vor fi făcute publice pe site  și pagina de Facebook.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cele doua institute de invatamant superior sunt cam pe locul 4000 mondial, 800 Europa, asa ca on-line nu prea altereaza performanta. Pe de alta parte absolventii de acum 40 de ani, 30 de ani vad cum Diploma lor inceteaza sa mai aiba valoare si s-au consolat cu ideea ca se poate si mai rau. Stapanul lamentarilor se afla la Cotroceni in rest in provincie este pauza de 30 de ani.