Opinia Timisoarei

Adio spatii verzi in Piata Libertatii, dezvaluie Nicolae Robu! Ce va face cu cladirea Primariei Vechi?

TIMISOARA. Mai tineti minte cum arata Piata Libertatii cu iarba si cu copaci? Uitati-o! Primarul Nicolae Robu dezvaluie ca nu vom vedea deloc gazon sau iarba in Libertatii, insa cu siguranta vor fi plantati copaci. Acum se cauta locurile potrivite pentru plantarea sau… asezarea acestora in ghivece.

Potrivit edilului Timisoarei, proiectul de reabilitare a centrului istoric nu prevede niciun fel de spatiu verde in Piata Libertatii. E posibil insa sa fie pusi arbori in ghivece.

„Proiectul de reabilitare nu prevede spatii verzi in Piata LIbertatii, asa cum este in pietele din strainatate, Londra, Paris etc, dar prevede un numar de copaci. Acum au arhitectii sarcina sa vina cu un studiu de amplasament, cu o propunere de amplasare a 30 – 40 de copaci care sa fie plantati, dar atat, nu amenajari de spatii verzi. Este si practica cu arbori in ghiveci in foarte multe orase din lume, a se vedea Munchen, nu este foarte departe”, a dezvaluit edilul-sef.

Specialistii care lucreaza la reabilitarea centrului istoric al orasului sustin ca pavajul pus in Libertatii are nevoie de o „fundatie destul de densa, care nu permite apei sa hraneasca radacinile copacilor dupa nevoie si acestia se usuca”. Atunci se recurge la ghivece, completeaza Robu.

„La noi, toata lumea afirma ca ar rezista copacii si cautam locurile cele mai potrivite sa-i plantam: 30, eu am spus chiar 40, daca reusim sa identificam locurile potrivite. In orice caz, cam inspre contur s-ar pune, incat zona centrala sa fie libera”, a mai precizat primarul.

Ce vrea sa faca Robu cu Primaria Veche?

Edilul sustine ca Piata Libertatii trebuie sa fie plina de… studenti, asa ca ar vrea sa dea in administrare Universitatii de Vest cladirea Primariei Vechi. Tinerii pot anima piata, considera acesta.

„Piata Libertatii va fi altfel de cum a fost pana acum. Voi veni in fata dumneavoastra, sper cat de curand, cu o propunere ca Primaria Veche si partea ei care mai este in administrarea noastra sa fie data spre administrare Universitatii de Vest, pentru a face acolo un spatiu universitar, care ar anima piata. Studentii ar traversa piata, venind la ore, plecand de la ore… Eu cred ca pentru Timisoara ar fi o mandrie sa aiba o universitate de prestigiu, o a doua universitate de prestigiu, reprezentata in zona centrala”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timisoarei vrea sa mute Biblioteca Judeteana in cladirea Garnizoanei si sustine ca deja a vorbit cu presedintele Consiliului Judetean Timis in acest sens, mai ales ca BJT „este dispersata si ocupa spatii ale primariei”.

„Atunci, cu doua astfel de institutii fata in fata, va fi o alta functionalitate a Pietei Libertatii, care va deveni mult mai plina de viata decat pana acum, cand era doar un loc de tranzit si atata tot. Sigur ca ea va fi folosita ca spatiu de tranzit, spre zona pietonala”, a concluzionat edilul-sef.

Odata ce se finalizeaza lucrarile de reabilitare a centrului istoric din Timisoara, reprezentantii primariei vor sa obtina fonduri europene si pentru transformarea altor strazi in alei pietonale, un exemplu fiind strada Sf. Ioan.

***

Lucrarile de reabilitare a centrului istoric au inceput la sfarsitul lunii octombrie 2013 si sunt realizate de firma Romprest, care executa lucrari de arhitectura, rutiere, de alimentare cu apa si canalizare, retele de alimentare cu energie electrica, instalatii electrice pentru iluminatul public si telecomunicatii.

La finalul lucrarilor, programat pentru iulie 2015, zece strazi vor deveni pietonale: Sergent C-tin Musat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Grisselini, Radu Negru, Fara Nume, General Praporgescu, Enrico Carusso si Eugeniu de Savoya. In plus, vor fi schimbate aproape in intregime pietele Sfantul Gheorghe, Libertatii si Tarcului, exceptie facand Piata Unirii, unde se vor face doar lucrari pentru inlocuirea retelelor subterane si a pavajului.

Totodata, proiectul prevede si schimbarea mobilierului urban din zona, iar subsolurile cladirilor istorice ar urma sa fie transformate in spatii comerciale. Durata de executie a lucrarilor este de 21 de luni, iar valoarea totala a proiectului este de aproape 15 milioane de euro.

CITESTE SI:

Peste 100 de schelete descoperite in centru, la Timisoara! Arheologii cer ajutorul americanilor. Ce se intampla?

FOTO! Santierul din Piata Unirii din Timisoara, vazut de sus! De ce au fost oprite lucrarile si ce urmeaza?

Timisoara se schimba! Si santierele au maretia lor: spectacol mut in alb si negru, prin ochii unui fotograf

Timisoreni, ghiciti ce lipseste din Piata Libertatii in forma ei cea noua? FOTO!

Pista pentru OZN-uri sau cea mai mare tinta? Timisorenii au umor! Cum au reactionat cand au vazut cum arata Piata Libertatii in noua ei forma?

FOTO! Ultimul copac din centrul Pietei Libertatii a fost doborat si secerat de drujbe. Cati arbori promite Nicolae Robu in loc?

Exit mobile version