Opinia Timisoarei

Adio mansarde, adio blocuri reabilitate termic in Timisoara?

UPDATE: Proiectul nu a intrat pe ordinea de zi a plenului din 15 februarie. Cel mai probabil, va intra in dezbaterea consilierilor locali la inceputul lunii martie.

____________________________________________

Unul dintre cele mai controversate proiecte care vor intra pe ordinea de zi in aceasta dupa amiaza la plenul consiliului local Timisoara este cel referitot la revocarea HCL nr. 141/24.04.2007.

Reprezentantii societatii civile si devoltatorii din Timisoara sunt nemultumiti de revocarea acestei hotarari pentru ca, spun ei in acest fel s-ar construi haotic mansarde si fara nicio reglementare, iar in Timisoara vor apare blocuri cu mansarda, insa nereabilitate termic.

Conform Hotararii aprobate in 2007, se specifica foarte clar acest lucru.

„Pot fi mansardate, fara rezerve, cladirile existente, cu cel mult P+9E, prevazute cu cel putin un lift pe scara, chiar in situatia in care liftul nu va deservi si ultimul nivel. Mansarda fiind o forma de reabilitare termica a cladirii, proiectul pentru autorizarea executarii lucrarilor de constructii va trata in intregime reabilitarea termica a cladirii si intregul aspect arhitectural al imobilului.  Cladirile existente P+4E, pot fi mansardate fara rezerve in cazul realizarii, prin extinderea pe verticala a apartamentelor existente de la etjul IV, obtinandu-se apartamente tip duplex, iar acoperisul se va realiza in mod unitar si armonios pentru toata suprafata cladirii. Forma mansardei si golurile se vor proiecta in concordanta cu arhitectura intregului imobil. Numarul apartamentelor nou create nu va depasi numarul apartamentelor de la ultimul etaj, Acoperisul va fi de tip sarpanta, cu invelitoare din tigla rosie sau materiale similare. Inaltime maxima la coama – 5 m, inaltimea maxima la atic – 1,5 m, acces din casa scarii”, se mentioneaza in HCL 141.

„Hotararea 141 era foarte clara si reglementa multe aspecte legate de inaltime, de aspect. Acum insa odata revocata hotararea nu se va mai tine cont de nicio reglementare. Mai mult, HCL-ul 141 ii obliga oarecum pe constructori in cazul in care fac mansarde sa reabiliteze complet blocul”, spune Petru Olariu, presedintele Federatiei Asociatiilor de Locatari Timisoara.

„Aceasta hotarare era foarte buna pentru ca s-au reabilitat in Timisoara 50 de blocuri, in conditiile in care si Guvernul a avut un proiect de mansardare cu subventii, si ei prin acest program nu au reusit sa reabiliteze decat 50 de blocuri”, spune si Marius Muresan, unul dintre dezvoltatorii imobiliari din Timisoara.

Cu alte cuvinte, daca un constructor va dori sa ridice o mansarda, si nu va mai trebui sa reabiliteze si blocul, locatarii nu vor mai fi foarte incatati sa-i dea acordul.

Reprezentantii primariei, prin vocea arhitectului sef  Ciprian Cadariu spun ca este nevoie de revocarea acestei hotarari care nu mai are sens. „Intre timp, au aparut modificari si completări ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, reglementandu-se in detaliu procedura de autorizare privind supraetajarea cladirilor cu inca un nivel, astfel incat nu mai sunt necesare reglementari suplimentare, prevazute la nivel local”, spune Cadariu. Oricum, „pentru lucrarile de construire care au obtinut deja Certificat de Urbanism pentru scopul declarat de mansardare se va continua procedura de autorizare si dupa intrarea in vigoare a noii Hotarari a Consiliului Local”, mai completeaza acesta.

Exit mobile version