Opinia Timisoarei

Accident violent la iesirea din Timisoara! Un barbat a zburat prin parbriz. FOTO!

TIMISOARA. Accident grav la iesirea din Timisoara spre Mosnita, marti seara. Trei masini s-au ciocnit violent chiar in apropierea trecerii peste calea ferata.

Doi oameni au fost raniti grav. Traficul in zona a fost blocat.

Din primele date, un sofer care venea dinspre Timisoara a patruns pe contrasens, n-a mai putut redresa autoturismul si s-a lovit de alte doua care mergeau spre Timisoara. In urma impactului conducatorul auto care a provocat accidentul a zburat din autoturism, iar masina s-a oprit in santul de pe marginea drumului.

FOTO: Facebook.com/Info trafic Timisoara + Judet

Este vorba de un accident rutier cu trei autoturisme implicate. Sunt doua victime, una a fost proiectata in afara autoturismului prin parbriz, un barbat in varsta de aproximativ 35, si a doua victima este o femeie. Amandoua victimele au fost preluate de ambulantele SAJ, iar barbatul se afla in stare grava„, a declarat pentru opiniatimisorei.ro Bogdan Mutu, purtatorul de cuvant al ISU Banat.

UPDATE: Politistii de la Rutiera l-au verificat pe soferul care a provocat accidentul. Etilotestul a indicat 0,41 alcool la mie in aerul expirat.

Exit mobile version